Sisteme anti-alcool pentru toate mașinile noi înmatriculate în Uniunea Europeană. Noile măsuri se vor aplica din 7 iulie
Uniunea Europeană impune noi măsuri pentru siguranța rutieră. Începând cu data de 7 iulie 2026, toate mașinile noi înmatriculate în cele 27 de state membre vor trebui să fie echipate cu o interfață standardizată compatibilă cu sistemele Alcolock, dispozitive concepute să împiedice pornirea motorului de către șoferii aflați sub influența alcoolului, potrivit publicației germane PCGH.
Măsura face parte din etapa finală a Regulamentului General de Siguranță 2 (GSR II), un act normativ adoptat de UE și publicat în Jurnalul Oficial încă din 2019. Diferența față de etapele precedente este că această fază se aplică tuturor vehiculelor care primesc prima înmatriculare după 7 iulie, inclusiv modelelor deja existente în showroom-uri.
Important de reținut: regula nu obligă instalarea efectivă a unui dispozitiv „Alcolock” în fiecare mașină. Ceea ce devine obligatoriu este doar pregătirea tehnică a vehiculului pentru a putea primi un astfel de sistem.
Practic, șoferii nu vor fi nevoiți să sufle într-un etilotest de fiecare dată când pornesc motorul - însă, dacă legislația unei țări membre sau o hotărâre judecătorească o va cere, mașina va putea fi dotată ulterior cu sistemul respectiv, fără modificări tehnice majore.
Cum funcționează tehnologia „Alcolock”
Sistemul se bazează pe un senzor electrochimic în care șoferul expiră, conectat la o unitate de control care comunică cu sistemul de pornire al automobilului.
Dacă nivelul de alcool detectat în aerul expirat trece de limita admisă, motorul rămâne blocat și mașina nu poate fi pusă în mișcare. Pentru a fi recunoscute oficial, aceste dispozitive trebuie certificate conform standardului european EN 50436.
Tehnologia nu este una nouă - variante de Alcolock sunt deja folosite în câteva state membre, în special pentru șoferii recidiviști la infracțiuni legate de alcool la volan sau în transportul de marfă și persoane la nivel profesional.
Parte dintr-un plan mai amplu: „Vision Zero”
Noua cerință tehnică se integrează în strategia europeană Vision Zero, care își propune o reducere drastică, aproape totală, a numărului de decese provocate de accidente rutiere până în 2050.
Cifrele oficiale arată dimensiunea problemei: numai în 2023, aproximativ 5.000 de oameni au murit în accidente cauzate de consumul de alcool, ceea ce înseamnă un sfert din totalul victimelor accidentelor rutiere înregistrate în Uniunea Europeană în acel an.
La nivel național, unele state sunt deja mai avansate în acest sens. Franța, Finlanda și Suedia utilizează pe scară largă sistemele Alcolock, în timp ce Spania și Italia le impun prin lege anumitor categorii de șoferi, de regulă celor cu antecedente.
Alte sisteme obligatorii din 2026
Interfața Alcolock este doar una dintre numeroasele dotări care vor deveni obligatorii.
Pachetul include frânare automată de urgență cu detectarea pietonilor și bicicliștilor, sisteme de monitorizare a oboselii, asistenți inteligenți de viteză, apel de urgență eCall de nouă generație și înregistratoare de date de eveniment, similare cutiilor negre din aviație.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)