Connect with us
Advertisement

Administrație

„Sistemul de management integrat al deşeurilor”- proiect de 60 de milioane de euro: Patru depozite din Alba vor fi închise până în 2015

Publicat

Consilierii judeţeni din Alba au aprobat, joi, studiul de fezabilitate actualizat pentru proiectul „Sistemul de management integrat al deşeurilor în judeţul Alba”, finanţat în cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu. Potrivit acestuia, patru din cele şapte depozite de deşeuri neconforme din judeţ ar urma să fie desfiinţate până în 2015.

„Sistemul de management integrat al deşeurilor în judeţul Alba” este un proiect cu o valoare totală de 60.257.187 euro (261.998.250 lei), din care cheltuieli eligibile fără TVA 42.204.680 euro (205.245, 947 lei). Perioada estimată de realizare a investiţiei a fost stabilită până în 2015.

Investiţia este finanţată din fonduri CE, alocaţii bugetare, fonduri proprii.

În cadrul proiectului sunt prevăzute următoarele investiţii:

–          Centru de Management Integrat al Deşeurilor la Galda de Jos, ce cuprinde un depozit ecologic de deşeuri nepericuloase compus din două celule de depozitare cu capacitate totală de 1.926.000 mc, o staţie de sortare de 43.000 tone pe an, o staţie de tratare mecano-biologică simplă cu capacitate de 85.566 tone pe an, construcţii auxiliare (clădire administrativă, parcare etc) şi infrastructură de acces.

–          Staţie de transfer Blaj, cu o capacitate de 15.000 tone pe an

–          Staţie de transfer Tărtăria cu o capacitate de 33.044 tone pe an

–          Închiderea depozitelor neconforme de la Alba Iulia, Aiud, Blaj, Abrud, Cîmpeni, Cugir, Ocna Mureş.

La Abrud, Cîmpeni, Blaj şi Cugir a fost sistată activitatea de depozitare la 16 iulie 2009.

Proiectul a fost iniţiat în contextul necesităţii realizării unui sistem durabil de management al deşeurilor determinată de conformarea cu practicile şi politicile UE privind reducerea impactului asupra mediului prin realizarea şi îmbunătăţirea infrastructurii de deşeuri şi reducerea numărului de depozite de deşeuri existente neconforme.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Pingback: Tarifele de salubritate ar putea fi mai mari de anul viitor. Intră în vigoare taxa pentru depunerea deşeurilor la groapa de gunoi - Alba24

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement