Connect with us
Advertisement

Administrație

FOTO: Sistemul de măsurare și monitorizare a calității aerului, amplasat la Sebeș. Cât a costat investiția și cum va fi folosită

Publicat

Cabina și toate elementele care alcătuiesc sistemul automat de măsurare și monitorizare a calității aerului sunt amplasate, începând de luni, în Autogara Sebeș, sub atenta observație a unei camere de supraveghere, au anunțat reprezentanții Primăriei.

Pentru a face cât mai facilă deplasarea între puncte fixe, s-a ales varianta ca această cabină de monitorizare să fie plasată pe o platformă cu omologare RAR.

Pe strada Valea Frumoasei, în apropierea Carrefour Market, se află ecranul led pe care vor fi afișate datele furnizate de sistemul automat de măsurare, monitorizare și informare.

Valoarea totală a achiziției a fost de 1.357.143,00 lei la care e adaugă TVA cu mai puțin de 3.000 de lei sub valoarea estimată.

Sistemul automat este compus dintr-o cabină de monitorizare, izolată termic (stație de monitorizare), care are în componență atât aparatura automată de monitorizare a calității aerului, cât și toate elementele necesare bunei funcționări a acesteia: sonde de prelevare, sursa neîntreruptibilă trifazată, sistem de climatizare, sistem de susținere senzori meteo de tip catarg telescopic, sistem hardware și software.

Cabina de monitorizare are în componență următoarele analizoare automate:

1) analizor de monoxid de carbon,

2) analizor de oxizi de azot,

3) analizor de dioxid de sulf,

4) analizor de ozon,

5) analizor de benzen,

6) analizor de pulberi în suspensie,

7) analizor de formaldehidă,

8)stație meteo cu senzori meteo independenți.

Analizoarele vor fi însoțite de certificate de etalonare, eliberate de organismele internaționale din domeniu. Principiile de funcționare a analizoarelor sunt conforme cu prevederile Legii număr 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, iar pentru cele în care metoda de determinare standardizată este doar metoda de laborator, s-a ales varianta automată a acestora (Municipiul Sebeș nu dispune în prezent de un asemenea laborator de analize fizico-chimice).

La toate aceste analizoare se adaugă un calibrator, un generator de aer fără impurități (aer zero), un set de gaze de etalonare, gaze ce vor fi livrate în recipienți speciali de tip cilindru, pentru verificarea corectitudinii funcționării analizoarelor.

Datele rezultate vor fi colectate și stocate prin intermediul unui data logger care va fi plasat în interiorul cabinei. În același timp, rezultatele vor fi transmise spre un server central, instalat într-o altă locație. De la serverul central, datele vor fi afișate pe panoul video exterior, care face parte integrantă din acest sistem automat.

Având în vedere faptul că sistemul de măsurare, monitorizare și informare cu privire la calitatea aerului este unul complex, estimăm că pe parcursul lunii ianuarie vor fi efectuate probele obligatorii, lucrările de verificare și calibrare a echipamentelor, a precizat primarul Dorin Nistor.

Reamintim faptul că în data 27 mai 2018, la Sebeș a avut loc un referendum local pentru consultarea cetățenilor cu privire la achiziționarea unui laborator mobil în vederea măsurării și monitorizării calității aerului din municipiu. Organizarea acestuia a costat 20.000 de euro, iar rezultatele nu au putut fi validate, deoarece numărul persoanelor prezente la vot, din cele înscrise pe liste, a fost sub pragul de 30%.

Potrivit reprezentanților Primăriei, rezultatele determinărilor vor fi publice. 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement