Eveniment
Siteul PSD, blocat de hackerii ruși de la KillNet. Este aceeași grupare care a atacat instituții guvernamentale din România

Gruparea rusă de hackeri care a atacat vineri dimineață mai multe instituții guvernamentale din România, a lovit și siteul PSD.
Siteul Prtidului Social Democrat era vineri indisponibil. Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a confirmat că atacul vine de la KillNet.
Potrivit unui comunicat, polițiștii din DCCO – SCCI s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe site-uri guvernamentale din România precum și site-ul unei instituții financiare au fost țintele unui atac informatic de tip “Distributed Denial of Service-DDOS”.
Acest este un tip de atac informatic prin care atacatorul încearcă să facă imposibilă livrarea unui serviciu, prin împiedicarea accesului la respectivul serviciu.

De regulă, aceste atacuri se realizează prin suprasolicitarea unui sistem informatic cu cereri de date, sistemul în cauză fiind în imposibilitatea de a livra serviciile pe care le oferea în mod normal.
Din datele obținute până în prezent, a rezultat faptul că atacurile informatice în cauză au fost revendicate de o grupare infracțională cunoscută în mediul online cu denumirea KillNet.
DNS a anunțat că astăzi a avut loc o serie de atacuri de tip Distributed Denial of Service (DDoS) asupra unor site-uri care aparțin unor instituții publice și organizații private din România.

Site-urile gov.ro, mapn.ro, politiadefrontiera.ro, cfrcalatori.ro, respectiv otpbank.ro au fost țintite de atacatori care au avut ca obiectiv indisponibilizarea acestor servicii online prin supraîncărcarea acestor site-uri cu trafic masiv din surse multiple.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News