Trei tineri din județul Alba și-au pierdut viața, miercuri, într-un grav accident produs pe DN1, pe raza localității Oiejdea. Frații Marius și Marcel Crișan, dar și colegul lor, Cosmin Petaca, erau toți studenți la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, secția din Alba Iulia, iar tragedia a scos la iveală dedesubturile unei probleme pe cât de grave, pe atât de ușor remediabile.

Publicitate

Colegii lor, îngroziți de vestea decesului celor trei au postat pe portalul nostru mai multe comentarii, atrăgând atenția asupra unei situații care necesită aprofundare. Aceștia susțin că, deși studenți la Alba Iulia, cei trei se întorceau miercuri de la un examen de restanță pe care au fost nevoiți să îl susțină la Cluj Napoca. Mai mult, tinerii se grăbeau ulterior să se întoarcă în Alba, unde, la diferență de doar câteva ore, aveau programat un alt examen. Colegii fraților Crișan susțin că nu este normal ca examenele să fie programate în aceeași zi, la aproape aceeași oră, în două orașe diferite.

Publicitate

Situația a fost confirmată și de alți studenți la UTCN care susțin că, într-adevăr, există profesori care refuză să se deplaseze la Alba Iulia pentru a susține restanțele și îi obligă pe tineri să meargă la Cluj.

Întrebaţi despre această problemă, reprezentanţii Universității Tehnice din Cluj Napoca au declarat că nu le-a fost adusă la cunoștință această situație.

Reprezentanții UTCN au explicat că, potrivit regulamentului intern, toate examenele și restanțele ar trebui să aibă loc în orașele în care au sediul respectivele secții ale universității și că nu este normal ca profesorii să îi determine pe tineri să se deplaseze la Cluj-Napoca. "Este prima dată când auzim așa ceva. Nu ne-a fost adusă la cunoștință această situație. Dacă tinerii erau înscriși la Alba Iulia, acolo ar fi trebuit să susțină examenele", au precizat reprezentanții instituției de învățământ superior. Aceștia au declarat că problema va fi comunicată decanului universității, care va reveni cu precizări.

Publicitate

Purtătorul de cuvânt al UTCN a explicat că, în mod normal, toate examenele și restanțele se susțin în orașul în care studenții sunt înscriși, dar că, în cazul celor trei, a fost o situație specială. Aceștia aveau într-adevăr un examen programat la ora 9.30 la Cluj-Napoca și, tot în aceeași zi, o altă restanță la Alba Iulia, ce urma să aibă loc de la ora 15.00: "Cel mai probabil, studenții restanțieri ajunseseră de comun acord cu profesorul să susțină examenul la Cluj-Napoca, unde urmau să participe studenți de la mai multe secții din țară. În ceea ce privește examenul de la ora 15.00, acesta putea fi reprogramat. Aceasta a fost cel mai probabil o situație specială ce ține și de orarul profesorului care se înțelege cu studenții cum vor proceda cu restanțele. În rest, toate examene au loc la secțiile din orașele unde sunt înscriși studenții".

Publicitate

Marius și Marcel Crișan, tinerii din Abrud, dar și Cosmin Petaca, din Bistra au decedat miercuri după-amiază în timp ce se întorceau de la Cluj Napoca unde se prezentaseră pentru a susține un examen. Cei trei se aflau în autoturismul marca Volkswagen Passat în momentul când au intrat pe contrasens și s-au izbit frontal de o autocisternă ce transporta gaz lichid care circula din față. Impactul le-a fost fatal. Cei trei aveau 19, 20 și respectiv 23 de ani.

Citește mai multe despre accidentul de la Oiejdea.