Connect with us
Advertisement

Administrație

Situaţia contractelor de DESZĂPEZIRE în judeţul Alba. Cine şi cu cât întreţine drumurile şi autostrada, în iarna 2016-2017

d

Publicat

deszapezire2 Guvernul a publicat marţi „Centralizatorul contractelor de deszăpezire pe drumurile publice pentru perioada sezonului rece 2016-2017” încheiate până la data de 25 noiembrie 2016. Potrivit documentului, în judeţul Alba, au fost încheiate contracte pe întreg tronsonul de drumuri naţionale şi judeţene, însă 9 primării nu au asigurate deocamdată servicii de întreţinere a drumurilor pe timp de iarnă, întrucât procedurile de atribuire se află în diferite stadii.

Vezi AICI, harta interactivă a situaţiei contractelor de deszăpezire pe judeţe.

Situaţia detaliată a contractelor de deszăpezire a fost publicată pe site-ul Instituţiei Prefectului Alba, fiind valabilă la data de 15 noiembrie.

De lucrările de întreţinere a drumurilor naţionale din judeţul Alba, pe perioada sezonului rece 2016-2017, până în 31 martie 2017, se ocupă Diferit SRL Cluj, care are acord cadru pentru semnat cu CNAIR SA – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj – Secţia Drumuri Naţionale Alba, pe următorii patru ani (2016-2020) în valoare de până la 40.885.924,86 lei.

Pentru acest sezon, lucrările sunt estimate la valoarea de aproximativ 3 milioane lei, fără TVA (costuri de aproximativ 600.000 lei pe lună pentru 42 de utilaje). Sunt incluse următoarele drumuri naţionale în administrarea SDN Alba:

DN1: km 350+000 – 362+800

DN1: km 370+040 – 375+930

DN 1: km 385+160 – 406+950

DN 1: km 412+350 – 433+000

DN7: km 329+000 – 352+000

DN 14B: km 0+000 – 22+4000

DN 14B: km 26+300 – 39+527

DN 67C (Transalpina): km 67+400 – 142+620

DN 74: km 29+000 – 99+870

DN 74A: km 0+000 – 11+329

DN 75: km 29+000 – 135+000

DN 1R: km 58+550 – 79+900

Centura Alba Iulia: km 0+000 – 7+831

Acum doi ani, de lucrări s-a ocupat tot firma Diferit SRL Cluj, în baza unui contract semnat în 2013 cu CNANR, de 8,74 milioane lei cu TVA.  Anul trecut, contractul a fost de 3.153.783,92 lei şi de lucrări s-au ocupat firmele Riposta Trans SRL şi Athos Com SRL.

În ceea ce priveşte Autostrada Deva– Sibiu, care trece şi prin judeţul Alba, este încheiat contract de deszăpezire de către CNAINR SA prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, tot cu Diferit SRL Cluj-Napoca.

Contractul, valabil până în 31 martie 2017, acoperă zona Autostrada A1, de la km 292+455 până la km 369+110, între Cunţa (judeţul Alba) şi Şoimuş (judeţul Hunedoara).

Pe acelaşi tronson Deva-Şoimuş, responsabilitatea activităţilor de deszăpezire în iarna 2015-2016 i-a revenit Hidroconstrucţia SA (valoare contract 10.022.135,33 lei cu TVA), iar acum doi ani, Asocierii CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara – Gecor SRL (acord-cadru 2013-2015, cu valoare de 15,2 milioane lei cu TVA)

Reamintim că, în ceea ce priveşte drumurile administrate de Consiliul Judeţean Alba, valoarea contractelor încheiate în 20 octombrie şi valabile până în 27 noiembrie 2017, cu Societatea Drumuri şi Poduri Locale SA, pentru prevenirea și combaterea înzăpezirii pe aceste artere de circulaţie, în perioada de iarnă 2016 – 2017 este de 4.144.937 lei, circa 920.870 euro. Potrivit reprezentanților CJ, se estimează că se va cheltui doar 50% din suma totală.

Acestor costuri li se adaugă cele privind autostrada, tronson care include şi o parte din şoseaua rapidă ce traversează judeţul Hunedoara, dar şi cele privind drumurile locale de pe aria de responsabilitate a primăriilor.

Consiliul Judeţean Alba are încheiate contracte cu Drumuri şi Poduri Locale SA în valoare de:

3.142.844,08 lei cu TVA pentru Lot 1 (Alba Iulia, Sebeş, Aiud, Blaj, Sebeş)

1.002.092,84 lei cu TVA pentru lot 2 (Cîmpeni, zona de munte)

Potrivit planului operativ de activitate, Consiliul Județean Alba are în administrare 1.055,111 km de drum. Sunt 19 sectoare de drum (247,779 km) ce asigură legătura cu gări sau condiționează aprovizionarea centrelor economice cu materii prime și alimente. 37 de sectoare (328,371 km) sunt drumuri județene care asigură legătura cu centrele de comună, 27 de sectoare (196,500 km) sunt drumuri care trebuie menținute în stare viabilă și 31 de sectoare (282,461 km) sunt sectoare cu trafic viticol. Pe timpul iernii vor fi închise 16 sectoare de drum (171 km), din cauza traficului rutier redus și a existenței unor ale rute ocolitoare prin care este deviată circulația. Aprovizionarea cu materiale pentru combaterea lunecușului constă în aprovizionarea cu 16.198 tone de nisip și 1.003 tone de sare. Comparativ, pentru sezonul de iarnă 2015-2016, s-a cheltuit 2.350.000 de lei.

Referitor la drumurile locale, din situaţiile transmise de primării până la 15 noiembrie, datele sunt următoarele:

Alba Iulia: contract de prestări servicii pe perioada 2014-2018 cu Polaris M Holding SRL Constanţa, în valoare de 730.935 lei cu TVA inclus, pentru toate drumurile de interes local

Aiud: Greendays Valorizacao – Sucursala Aiud (conform HCL Aiud nr. 228/ 26.11.2014, contract valabil în perioada 2010 – 2020)

Sebeș: procedură de achiziţie în derulare

În cazul municipiului Blaj şi oraşelor Abrud, Baia de Arieş, Cîmpeni, Cugir, Ocna Mureş, Teiuş şi Zlatna, deszăpezirea drumurilor locale se face cu utilaje proprii (din cadrul primăriilor). Vezi integral: Situatia contractelor de deszăpezire 2016-2017 judetul Alba

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement