Actualitate
Situație ciudată la IŞJ Alba. Din nou nu sunt candidaţi înscriși pentru funcţiile de inspectori școlari generali adjuncți. Interimatul, soluția perfectă pentru evitarea concursului
Niciun cadru didactic din Alba nu își dorește funcția de inspector şcolar general adjunct sau cel puțin asta ne arată lipsa candidaților pentru concursul organizat de Ministerul Educației. Se pare că aceștia preferă interimatul în locul unui post sigur obținut prin concurs. La fel ca și în luna aprilie, când județul Alba nu a avut doritori pentru posturile de conducere, nici pentru concursul din septembrie nu există candidați. Astfel, Dan Cherecheş şi Cornel Sandu îşi păstrează funcţiile până la organizarea unui nou concurs.
Ministerul Educaţiei Naţionale organizează din nou concurs pentru ocuparea celor două funcţii de inspector şcolar general adjunct de la IŞJ Alba, însă nici de această dată nu există înscriși. Înscrierile pentru examenul din perioada 16 septembrie – 5 octombrie s-au încheiat în 4 septembrie, iar listele au rămas goale și de această dată.
Reamintim că, deocamdată, posturile sunt ocupate prin detaşare în interesul învăţământului, de către Dan Cherecheş şi Cornel Sandu. La celelalte concursuri organizate până acum, nu a fost desemnat vreun candidat pe funcţie.
Dan Cherecheş şi Cornel Sandu au preluat de în luna iunie funcţiile de inspectori şcolari generali adjuncţi, fiind numiţi prin detaşare în interesul învăţământului, de către ministrul Educaţiei, asta până la organizarea unui nou concurs la care nu se știe dacă se va înscrie cineva.
Dan Cherecheş este şi consilier judeţean şi a mai fost inspector şcolar de specialitate, în învăţământ profesional, fiind profesor la Colegiul „I.D. Lăzărescu” din Cugir.
Cornel Sandu a mai fost la conducerea IŞJ Alba, ocupând funcţia de inspector şcolar general. Este şi profesor la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News