Eveniment
Situații amuzante cu care s-au întâlnit polițiștii: „Erau cu peștișorul în pungă și spuneau că și-au scos animalul la plimbare”
Românii dau dovadă de inventivitate și când vine vorba despre regulile de carantină. Cosmin Andreica, președintele sindicatului Europol, a povestit la Digi24 câteva situații cu care s-au confruntat polițiștii când au verificat motivele pentru care oamenii au ieșit din casă, pe durata stării de urgență. El face un apel la responsabilitate și le cere românilor să nu se pună în pericol încălcând măsurile dispuse de autorități.
„Am avut în aceste zile situații în care cetățenii erau cu peștișorul în pungă și spuneau că și-au scos animalul de companie la plimbare. Este o poveste reală. Sau am avut situații în care cineva și-a scos pisica la plimbare la 30 de kilometri de domiciliu, pe bancheta din spate a mașinii. Oamenii sunt inventivi, dar sub o formă sau alta trebuie să fim conștienți că nu facem decât să ne furăm singuri căciula, dacă încălcăm aceste reguli”, a spus Andreica.
Polițistul a precizat că nu a fost stabilită o distanță care să definească termenul de proximitate.
„Sunt aspecte subiective, care vor rămâne la latitudinea polițistului care interacționeză cu cetățeanul. Va fi la latitudinea agentului constatator dacă proximitatea domiciliului este una rezonabilă sau nu”, a precizat el.
sursa: digi24.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News