skatepark Pasionații de sporturi extreme care sperau că în această lună se vor termina lucrările la skatepark-ul din Alba Iulia vor fi din nou dezamăgiți. Acestea nu sunt încă finalizate și nici nu vor fi până în toamnă. Noul termen până la care trebuie să fie terminat skatepark-ul este 20 septembrie, potrivit reprezentanțior Primăriei Alba Iulia.

Publicitate

Aprile, iulie și acum septembrie. Cele trei luni reprezintă termenele de finalizare pentru unul din cele mai scumpe skateparkuri din România. Au trecut deja mai bine de trei luni de la data primului termen  și vor mai trece încă cel puțin două până când va fi funcțional. Potrivit reprezentanților Primăriei Alba Iulia, lucrările nu sunt încă finalizate, ca urmare data la care trebuie să fie gata s-a mutat din iulie în 22 septembrie.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Aceștia spun că mai trebuie turnate două platforme de beton, trebuie lucrat la sistematizare, amenajări și gradene.

(P)  Adidași  skate  pe FashionSport.ro.  Peste 40.000 de articole sport pentru femei, bărbați și copii. Branduri mari: Nike, Adidas, Puma, Dunlop, Slazenger, Lee Cooper, Karrimor, Everlast etc. Reduceri mari în fiecare zi.

Skatepark-ul are o suprafaţă propusă pentru amenajare de 1.868 mp. Cuprinde diverse structuri prefabricate, alei, gradene placate cu piatră, jardiniere, zone verzi, sistem de iluminat şi mobilier urban.

Costurile pentru „locul de joacă” a skaterilor, se ridică la suma de 600.000 de euro, iar licitaţia pentru amenajarea acestui obiectiv situat pe contragarda bastionului Sfânta Elisabeta a fost câștigată de o firma la care este acționar Danil Sabău, patronul Grup Corint, firma care a obținut toate contractele pentru amenajarea Cetății Alba Carolina.

Publicitate

General Game SRL are acționari comuni cu Grup Corint SRL – firma care a câștigat toate contractele de amenajare a Cetății Alba Carolina. Prima lucrare de anvergură a firmei General Game,  pe care a avut-o și pe care a reușit să o finalizeze la Alba Iulia, a fost restaurarea Porții I a Cetății. Lucrările au durat aproape  15 ani, din anul 1997 până în mai 2012.

VEZI ȘI: FOTO: Skatepark-ul de 600.000 de euro de la Alba Iulia: Luna DECISIVĂ. Lucrările ar trebui să fie gata până la sfârșitul lui iulie