Connect with us
Publicitate

Actualitate

SMS-uri de la FISC: Contribuabilii vor fi notificați pe telefonul mobil despre plata datoriilor la stat sau nedepunerea declarațiilor fiscale

Publicat

Contribuabilii care și-au menționat numărul de telefon în formularele depuse la ANAF vor primi sms-uri cu notificări de la Fisc, legate de plata datoriilor la stat. Notificările se pot referi la emiterea deciziei de impunere, obligația unei plăți – care poate fi însoțită și de somație cu titlu executoriu – sau la nedepunerea unei declaraţii fiscale.

Citește și CALENDARUL OBLIGAŢIILOR FISCALE pe luna MARTIE 2014.Vezi până când se depun declarațiile de mențiuni, situații, formulare și plăți

Fiscul intenţionează să trimită românilor SMS-uri cu notificări şi va oferi aplicaţii pentru smartphone-uri, astfel încât contribuabilii să aibă acces cât mai uşor la informaţii legate de plata taxelor la stat.

Acestea sunt doar câteva dintre planurile prin care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) îşi propune, până în 2017, creşterea până la 92% a proporţiei contribuabililor care îşi declară singuri toate veniturile obţinute şi prin care gradul de conformare voluntară la plată va ajunge la 85%, potrivit unor informaţii primite de gândul de la ANAF.

„Pe viitor, persoanele fizice vor putea fi notificate prin SMS, în locul variantei trimiterii unii aviz prin poştă”, au explicat pentru gândul surse din ANAF. Desigur, este vorba despre contribuabilii care şi-au precizat numărul de telefon în formularele depuse la ANAF.

Tot pentru a creşte nivelul încasărilor, ANAF va continua să simplifice declaraţiile fiscale, anunţând „reproiectarea formularelor de declaraţii fiscale în vederea facilitării completării acestora de către contribuabili”, dar şi „crearea condiţiilor tehnice şi procedurale pentru plata obligaţiilor fiscale prin toate instrumentele bancare”.

Pe de altă parte, din primăvara anului trecut, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a lansat serviciul pentru contribuabili „Acces date prin SMS”. Concret, oricine poate trimite un SMS la numărul 1300 care să conţină codul de identificare fiscală al unei firme. El va primi un răspuns, tot prin SMS, cu mai multe date despre firma respectivă.

Datele primite se referă la înregistrarea sau neînregistrarea pentru plata TVA, starea de inactivitate fiscală, dacă aplică sistemul de TVA la încasare sau nu.

Serviciul “Acces date prin SMS” este disponibil deocamdată în retelele de telefonie mobilă Orange şi Vodafone.

Costul unui SMS este perceput de operatorul de telefonie mobilă. Serviciul „Acces date prin SMS” a fost dezvoltat de către ANAF cu sprijinul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS).

Sursa: Gândul.info

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate