Connect with us
Publicitate

Eveniment

Social-democraţii vor să limiteze statutul demnitarilor publici cu mai multe cetăţenii

Publicat

Vicepreşedintele PSD, Valeriu Zgonea, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia că parlamentarii social- democraţi lucrează la un proiect de lege pe care o să-l prezinte în următoarele zile, ce prevede ca, în funcţiile de demnitate publică şi în funcţiile publice importante ale statului român, să fie alese sau numite doar persoanele care au o singură cetăţenie şi anume cetăţenia română.

Potrivit lui Valeriu Zgonea, în ţări europene precum Spania, Franţa, Italia, Germania şi alte state, cu două cetăţenii poţi să candidezi până la consiliile locale, dar sub nicio formă nu poţi să fii primar, preşedinte de Consiliu judeţean, vicepreşedinte de Consiliu judeţean, prefect, secretar de stat, ministru, prim-ministru, preşedinte al statului, deputat sau senator.

Într-o Uniune Europeană în care majoritatea statelor au această opţiune, România ar trebui să aibă aceleaşi condiţii, este de părere Zgonea. „Dacă noi facem titlu de glorie prin a primi titlul de cetăţenie a altui stat, înseamnă că noi, în funcţia pe care o avem, ne gândim la alt stat şi nu la statul nostru”, a declarat vicepreşedintele PSD, făcând referire la demnitarii maghiari din România, care s-au dat drept exemple minorităţii maghiare din Transilvania, în demersul de obţinere a cetăţeniei ungare.

„Mi-e greu sa înţeleg când respecţi Constituţia României şi când o respecţi pe cea a Ungariei sau a Spaniei sau a Italiei. Sunt oameni care coordonează venituri importante în statul român şi trebuie să răspundă în faţa statului român. Au candidat în România, pe Constituţia României şi pe legislaţia românească”, arată Zgonea.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate