Șofer aproape de comă alcoolică, condamnat la închisoare cu suspendare, la Judecătoria Aiud. A băut 18 beri și s-a urcat la volan
Un șofer care a băut 18 beri, apoi s-a urcat la volan și a provocat un accident rutier în apropiere de Aiud, a fost recent condamnat pentru conducere sub influența alcoolului.
Fapta pentru care a fost condamnat în data de 11 iulie 2025, a avut loc în luna mai a anului 2024. Bărbatul a recunoscut fapta și le-a detaliat magistraților cât a băut, dar și cum a pierdut controlul volanului și a ajuns într-un șanț.
Potrivit motivării instanței, bărbatul a băut toată noaptea (11 spre 12 mai 2024) și s-a oprit din băut undeva în jurul orei 10:30. În total, potrivit declarației, a băut 18 sticle de bere de 500 de miliitri, adică aprope o navetă de bere.
Apoi a făcut mai multe drumuri prin comuna Mirăslău, la un magazin și înapoi la o pensiune din zonă, însă nu a mai ajuns la pensiunea în cauză.
Undeva în jurul orei 15:30, la o distanță de aproximativ 200 metri de pensiune, inculpatul a pierdut controlul direcției autovehiculului, care a părăsit partea carosabilă și s-a oprit în șanțul din partea dreaptă.
Apoi și-a sunat colegii de lucru pentru a-l ajuta să își scoată mașina din șanț. Aceștia l-au ajutat și i-au tractat mașina cu un excavator în parcarea de lângă pensiune.
Peste câteva ore a fost văzut de polițiști
La câteva ore distanță ”în jurul orei 18:20, agenții de poliție din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Aiud l-au observat pe inculpat în timp ce încerca să repare unul dintre farurile autovehiculului. Dat fiind că inculpatul emana halenă alcoolică și a recunoscut că a condus autovehiculul, agenţii de poliţie l-au identificat şi au procedat la testarea acestuia cu aparatul Drager, care a indicat valoarea de 1,07 mg/l alcool în aerul expirat”, au notat magistrații.
De reținut este faptul că testarea s-a făcut abia la ora 18.20, la multe ore de la momentul la care bărbatul s-a oprit din băut, dar a și condus mașina pe drumurile publice.
După ce a fost testat cu etilotestul, bărbatul a fost dus la spital. Acesta avea o alcoolemie de 3,10 g‰ alcool pur în sânge la prima probă (recoltată la ora 18:45) şi de 2,89 g‰ alcool pur în sânge la a doua probă (recoltată la ora 19:45).
Pedeapsa primită
Judecătorii din Aiud au notat că bărbatul a fost sancționat contravențional în mod repetat pentru încălcarea normelor privind traficul rutier, fiindu-i inclusiv suspendat dreptul de a conduce autovehicule și anulat permisul de conducere. Însă a avut o atitudine sinceră și și-a recunoscut fapta.
Drept urmare a fost condamnat la un an și 6 luni de închisoare cu suspendare și la 60 de zile de muncă în folosul comunității.
Momentan decizia nu este definitivă și poate fi atacată în apel.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)