Connect with us
Advertisement

Eveniment

Șofer de 20 de ani din Sebeș, testat pozitiv la substanțe psihoactive. Unde a fost oprit de polițiști

politie noaptea

Publicat

Un tânăr de 20 de ani din Sebeș, care conducea în noaptea de sâmbătă spre duminică un autoturism pe strada Horea din municipiu, a fost testat pozitiv pentru substanțe psihoactive de polițiștii rutieri care l-au oprit pentru un control. 

Potrivit IPJ Alba, la data de 18 februarie 2024, în jurul orei 01.00, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au oprit, pentru control, pe strada Horea din municipiul Sebeș, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din municipiul Sebeș.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement