Connect with us
Publicitate

Actualitate

Șofer de 25 ani din Teiuș, suspectat de polițiști că ar fi consumat substanțe interzise

Șoferii pot solicita al doilea control

Publicat

Un tânăr de 25 de ani din Teiuș este cercetat de polițiști, după ce a fost testat cu aparatul drugtest, indicând că există posibilitatea ca acesta să fi consumat substanțe interzise. 

Potrivit IPJ Alba, duminică, 28 ianuarie 2024, în jurul orei 19.10, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au oprit pentru control, pe strada Decebal din Teiuș, un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, din Teiuș.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

„Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, au transmis reprezentanții IPJ Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate