Șofer de Alba, căutat de polițiști. Un șofer care a făcut o depășire pe banda de urgență a Autostrăzii A1, în zona orașului Sibiu, este căutat de polițiști.

Potrivit unor imagini postate pe grupul de Facebook Info Trafic Sibiu, autoturismul condus de acesta avea numere de Alba. 

Publicitate

Incidentul s-a petrecut în data de 11 noiembrie. Șoferul de Alba a depășit pe banda de urgență fără să încetinească, în timp ce un camion era depășit, cu greu, de un TIR.

„Ca urmare a apariției pe rețelele de socializare a acestor imagini, vă informăm că polițiștii din cadrul Biroului Poliție Autostrada A1 au declanșat activități specifice în vederea identificării conducătorului auto. Și pentru aplicărea măsurilor legale care se impun,” a transmis Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu, la solicitarea Turnul Sfatului.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Sursă: Ilie Luca, Info Trafic Sibiu