Connect with us
Publicitate

Actualitate

Şofer de TIR, urmărit 12 kilometri de Poliţie, pe Autostrada Sebeş-Sibiu. Ce avea în autovehicul

masina politia

Publicat

Şoferul unui TIR care circula pe Autostradă, între Sebeş şi Sibiu, s-a ales cu permisul suspendat şi o amendă de 9000 de lei. A fost urmărit de Poliţie 12 kilometri până să oprească. Avea un dispozitiv ilegal în autovehicul, ce altera datele înregistrate de tahograf. Poliţiştii au reţinut şi autotrenul, până la sosirea altui şofer care să-l conducă.

 

Potrivit IPJ Sibiu, pe 28 aprilie, conducătorul unui autotren care circula pe autostradă, spre Sibiu, a oprit la semnalele polițiștilor abia la o distanță de aproximativ 12 km, în zona Săcel-Cristian. La controlul efectuat asupra autovehiculului, s-a constatat că șoferul, un băcăuan în vârstă de 42 de ani, folosea un dispozitiv care altera datele înregistrate de tahograf, astfel încât acesta să înregistreze perioadă de odihnă în timp ce șoferul conduce.

Pentru faptul că nu a oprit la semnalele polițiștilor, băcăuanului i s-a suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile, iar pentru utilizarea dispozitivului ilegal în cauză a fost sancționat cu amendă în valoare de 9.000 de lei, autotrenul fiind imobilizat până la sosirea unui alt șofer care să-l preia spre a fi condus.

În aceeaşi zi, poliţiştii de la Autostrăzi au amendat, pe A1 Sebeş-Deva, alţi 50 de şoferi, dintre care 42 pentru viteză peste limita legală. Dintre ei, 13 șoferi au rămas fără permis 90 de zile.

Alți doi conducători auto au fost sancționați cu amendă și puncte de penalizare după ce au oprit în mod nejustificat pe banda de urgență.

Poliţiştii reamintesc șoferilor faptul că pe banda de urgenţă pot circula doar autovehiculele cu regim prioritar care se deplasează la intervenţii sau în misiuni cu caracter de urgenţă. În  cazul unei pene sau defecţiuni tehnice, şoferii trebuie să pornească luminile de avarie ale maşinilor, să se echipeze cu vestă reflectorizantă, să scoată pasagerii din autovehicul în afara părţii carosabile şi să amplaseze triunghiurile reflectorizante, unul după celălalt, la distanţe mai mari.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate