Eveniment
Șofer din Alba, implicat în ACCIDENT rutier pe DN 1 lângă Turda. O femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale
Un șofer de TIR din Alba a fost implicat într-un accident rutier, marți dimineața, pe DN 1 Turda-Cluj, la Copăceni.
Potrivit IPJ Cluj, din cercetările preliminare s-a stabilit faptul că un ansamblu de vehicule condus de un bărbat de 42 de ani, din județul Alba ar fi intrat în coliziune cu autoturismul care îl preceda. Acesta din urmă era condus de o femeie de 30 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.
Ulterior impactului, autoturismul femeii a fost proiectat într-un stâlp de electricitate. Femeia a fost preluată de un echipaj medical pentru investigații suplimentare.
Potrivit ISU Cluj, la fața locului a intervenit echipaj SMURD. Femeia a fost consultată medical și transportată la spital.
Testările cu aparatul etilotest ale celor doi conducători auto au avut rezultate negative.
Traficul rutier nu a fost afectat.
foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News