Eveniment
Șofer din Alba Iulia, la un pas să fie agresat la Vâlcea pentru că avea numere de Alba și mergea încet. Cum s-a terminat totul
Un bărbat din Alba Iulia a transmis Alba24 că a fost la un pas de a fi agresat în trafic pe o stradă din Vâlcea dintr-un motiv incredibil: avea numere de înmatriculare de Alba. Incidentul s-a petrecut sâmbătă.
Acesta spune că doi tineri aflați într-o altă mașină l-au depășit și au blocat drumul chiar în fața sa, reprosându-i că nu merge destul de repede și că are numere de Alba.
”Nu i-am văzut, m-am trezit deodată că mi-au barat drumul cu o coajă de Audi și s-au dat jos strigând că sunt prost, că îi țin din drum și îmi reproșau că am numere de Alba.
Au venit spre mașină gata să sară la bătaie, însă când au văzut că mă dau jos la ei cu cele 120 de kilograme ale mele, plus că eram 4 băieți în mașină, s-au calmat rapid, au schimbat placa. Cred că puteam să îi pun să îmi facă plinul, așa cuminți s-au făcut.
V-am scris pentru că în locul meu putea fi un om bătrân, sau un om cu familia în mașină și putea fi agresat de doi descreierați fără nici un motiv real. Mergeam, e adevărat, încet, pe un drum cu restricție de 30 de kilometri” a transmis cititorul Alba24.
Acesta spune că nu a depus plângere la Poliție.
Foto: Arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Gogu
duminică, 26.03.2023 at 12:15
Trebuia făcut plinul