politist alcool etilotestUn șofer în vârstă de 50 de ani din județul Călărași s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat de polițiștii din Alba Iulia în timp ce conducea o autoutilitară fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Publicitate

La data de 20 martie, în jurul orei 09.30, poliţiştii din Alba Iulia l-au depistat pe un bărbat de 50 de ani, din judeţul Clăraşi, în timp ce conducea o autoutilitară, pe b-dul Revoluţiei din Alba Iulia, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Alba Iulia unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Publicitate

Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.