Connect with us
Publicitate

Actualitate

Șoferi băuți la volan, în a doua zi de Paști: Trei bărbați sunt cercetați de polițiști după ce au condus cu câteva pahare „la bord”

Publicat

Trei șoferi au avut „ghinionul” să fie surprinşi de poliţişti, luni, în a doua zi de Paști, cu alcool „la bord”. Primul depistat în trafic este un tânăr din Ighiu, care circula cu un moped, fără a avea permis de conducere și după ce consumase câteva pahare. Nici un șofer din Cîlnic nu a fost trecut cu vederea de polițiști, mai ales după ce s-a urcat la volan având 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, acesta a refuzat să se deplaseze la spitalul municipal din Sebeș, pentru stabilirea exactă a alcoolemiei. Al treilea șofer cu „alcool la bord”, a fost depistat în trafic luni, pe raza comunei Sălciua, având 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Toți cei trei bărbați sunt în prezent cercetați de polițiști.

Luni, ora 23.49, poliţiştii Biroului Rutier Alba Iulia l-au depistat pe M.G.A., de 27 de ani, din comuna Ighiu, care circula cu un moped, pe Calea Moților din Alba Iulia, fără a poseda permis de conducere şi fiind sub influenţa alcoolului.

În urma testării mopedistului cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean Alba unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de M.G.A., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.

Tot luni, orele 23.40, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sebeş, în timp ce efectuau serviciul de patrulare, au oprit pentru control, pe raza comunei Cut, un autoturism condus de S.P., de 50 de ani, din comuna Cîlnic.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii i-au solicitat conducătorului auto să îi însoţească la spitalul din Sebeş, pentru a-i fi recoltate probe de sânge, însă acesta a refuzat.

Faţă de S.P., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de „refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 337 din Codul Penal.

Tot în a doua zi de Paști, în jurul orei 23.23, poliţiştii Postului de Poliţie Sălciua, l-au depistat pe C.A., de 41 de ani, din Baia de Arieş, care conducea pe raza comunei, un autoturism, fiind sub influenţa alcoolului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Câmpeni unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de C.I., cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” faptă prevăzută şi pedepsită de art.336 alin. 1 Cod Penal.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate