Doi șoferi băuți au fost identificați de polițiștii din Alba, la volanul unor autoturisme. Unul dintre ei a provocat chiar un accident. 

La data de 18 aprilie 2021, în jurul orei 04.30, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj l-au depistat pe un tânăr de 21 de ani, din comuna Cenade, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Publicitate

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Aiud: Băut la volan

La data de 18 aprilie 2021, în jurul orei 15.00, pe strada Moților din Aiud, un bărbat de 32 de ani, din localitatea Măgina, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism, în direcția Aiud – Măgina a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, condus de o femeie, de 35 de ani, din Aiud, rezultând doar pagube materiale.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.