Connect with us
Advertisement

Eveniment

Șoferi din Alba Iulia și Cugir, prinși băuți la volan. Polițiștii au deschis dosare penale

Publicat

Doi șoferi din Alba Iulia și Cugir sunt cercetați de polițiști după ce au fost depistați în trafic în timp ce conduceau sub influența băuturilor alcoolice.

Potrivit IPJ Alba, la data de 29 septembrie 2023, în jurul orei 18.30, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au depistat un bărbat de 68 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Nicolae Iorga din municipiu, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La data de 30 septembrie 2023, în jurul orei 00,00, polițiștii rutieri din Sebeș au depistat un bărbat de 37 de ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Augustin Bena din Sebeș, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement