Connect with us
Advertisement

Eveniment

Șoferi din Cugir, Berghin și Arieșeni, prinși de polițiști băuți la volan. Unul dintre ei a ajuns cu mașina în afara șoselei

Publicat

Trei șoferi din Cugir, Berghin și Arieșeni au fost prinși de polițiști, sâmbătă, în timp ce conduceau sub influența băuturilor alcoolice. 

Potrivit IPJ Alba, la data de 29 octombrie 2022, în jurul orei 18:10, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza localității Berghin, o mașină a ieșit în afara părții carosabile. Conducătorul, un bărbat de 29 de ani, din localitatea Berghin, a fost testat, cu aparatul etiloest, rezultând valoarea de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cu ocazia verificările efectuate de polițiști, s-a constat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

La data de 29 octombrie 2022, în jurul orei 23:20, polițiștii din Cugir au depistat un bărbat de 46 de ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism, pe raza orașului Cugir, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etiloest, a rezultat valoarea de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 29 octombrie 2022, în jurul orei 20:30, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni au depistat un bărbat de 36 de ani, din comuna Arieșeni, în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei Arieșeni, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etiloest, a rezultat valoarea de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement