Connect with us
Advertisement

Eveniment

Șoferii nu vor mai fi obligați să aibă cu ei polița RCA pe hârtie. Ce dovadă ar putea prezenta polițiștilor. PROIECT

Publicat

Șoferii care nu prezintă polițiștilor rutieri polița RCA în orginal, pe hârtie, ar putea scăpa de amenzi. Un proiect prin care șoferii nu vor mai fi obligați să prezinte polița RCA printată, fiind suficientă o variantă electronică, a fost publicat în dezbatere, miercuri, de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). 

Proiectul de modificare și completare a Normei nr. 20/ 2017 privind asigurările auto din România a fost publicat recent în dezbatere publică pe site-ul ASF.

„Conducătorii auto vor putea prezenta agenților de poliție, la un eventual control, și varianta electronică a poliței RCA. Prin urmare, nu va mai fi necesar ca șoferii să aibă asupra lor contractul de asigurare obligatorie auto doar în format original, pe suport de hârtie.

De asemenea, valabilitatea poliței RCA va putea fi verificată și prin interogarea bazei de date AIDA, dezvoltată și administrată de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, ce conține informații cu privire la asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României și prin care se certifică existența unui contract RCA valabil la data verificării”, se arată într-un comunicat al ASF.

„Dovada încheierii poliței RCA în fața organelor de poliție rutieră este necesar să se realizeze prin prezentarea poliței RCA atât în formă tipărită cât și în format electronic sau, în lipsa acesteia, prin interogarea bazei de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României”, se precizează în nota de fundamentare.

Reamintim faptul că Asociația Utilizatorilor de Servicii Financiare a cerut conducerii ASF să elimine această aberație care permitea ca șoferii să fie amendați cu sume între 1.000 și 2.000 de lei și să rămână fără certificatul de înmatriculare chiar dacă au plătit online asigurarea de răspundere civilă.

sursa: asfromania.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement