Connect with us
Advertisement

Eveniment

Șoferii vitezomani riscă să rămână fără permis o jumătate de an. Noi schimbări la Codul Rutier, adoptate de Senat

Publicat

Depăşirea vitezei legale cu mai mult de 100 de km/h ar putea fi sancționată cu suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de 180 de zile şi majorarea de drept a suspendării cu încă 30 de zile în cazul săvârşirii unei fapte similare.

Un proiect legislativ în acest sens, prin care se modifică OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, a fost adoptat luni de Senat – prima cameră legislativă sesizată.

Proiectul, iniţiat de parlamentari din tot spectrul politic, are ca obiect modificarea OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, „în sensul instituirii pentru depăşirea vitezei legale cu mai mult de 100 de km/h a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 180 de zile – este un nou prag de depăşire a vitezei legale, majorarea de drept a suspendării cu încă 30 de zile în cazul săvârşirii unei noi fapte de depăşire a vitezei legale cu mai mult 100 km/h într-un interval de şase luni, reţinerea certificatului de înmatriculare sau de înregistrare a autovehiculului cu privire la depăşirea menţionată, precum şi instituirea confiscării autovehiculului dacă în perioada de şase luni de reţinere a certificatului de înmatriculare/înregistrare, acesta este identificat în trafic”, se precizează în raportul întocmit la comisiile de specialitate, potrivit Agerpres.

Potrivit expunerii de motive, modificarea propusă va duce la creşterea gradului de siguranţă rutieră, precum şi la conştientizarea conducătorilor auto că viteza poate avea consecinţe grave asupra vieţii, integrităţii şi sănătăţii personale, a celorlalţi participanţi la traficul rutier, dar şi a celor care se află în apropierea acestuia.

Tot luni, Senatul a votat an amendament prin care o persoană care a fost condamnată pentru o infracţiune comisă ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie şi care a avut ca rezultat decesul victimei se va putea prezenta la examenul pentru obţinerea permisului de conducere doar după cinci ani de la data executării pedepsei. Propunerea a venit de la senatorul PSD Robert Cazanciuc.

sursa: agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement