Connect with us
Advertisement

Actualitate

Șoferiță din Scărișoara, cu dosar penal. Aflată ”într-o stare vădită de ebrietate”, a refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea monstrelor de sânge

Publicat

etilotestO șoferiță în vârstă de 47 de ani din comuna Scărișoara s-a ales cu dosar penal. Aflată la volanul unui autoturism, a fost oprită de polițiștii rutieri din Câmpeni pentru control. Femeia, aflată „într-o stare vădită de ebrietate”, a refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea monstrelor de sânge.

Potrivit IPJ Alba, în seara zilei de 26 februarie, în jurul orelor 21.00, poliţiştii rutieri din Cîmpeni au oprit pentru control, pe raza comunei Scărişoara, un autoturism condus de o femeie de 47 de ani, din comună.

Conducătoarea auto era într-o stare vădită de ebrietate, iar poliţiştii i-au cerut să se supun testării cu aparatul etilotest, însă aceasta a refuzat.

Femeia a fost condusă la spitalul din Cîmpeni, pentru a-i fi recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, însă a refuzat să se supună şi recoltării.

Pe numele său, poliţiştii au întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de „refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 337 din Codul Penal.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement