Eveniment
Șoferul băut care a produs accidentul de sâmbătă seara din Alba Iulia, REȚINUT de polițiști. Cum a încercat să scape de vină
Șoferul vinovat de producerea accidentului de sâmbătă seara, de pe strada Calea Moților din Alba Iulia, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. Acesta avea o alcoolemie de 0,84 mg/l și după producerea evenimentului rutier, a modificat pozitia mașinii, pentru a șterge urmele accidentului.
Mai exact, după ce a pătruns pe contrasens și a lovit un alt autoturism care circula regulamentar, acesta și-a mutat mașina înapoi pe banda pe care se deplasa inițial.
Potrivit IPJ Alba, la ora 21:15, pe strada Calea Moților din Alba Iulia, un bărbat de 45 de ani, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism, a pătruns pe sensul opus de mers și a intart în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, din Alba Iulia.
Vezi și UPDATE FOTO-VIDEO: ACCIDENT rutier la Alba Iulia. Trei persoane rănite după ce două mașini s-au lovit, pe strada Calea Moților
În urma accidentului, conducătorul celui de-al doilea autoturism precum și un bărbat de 60 de ani și o femeie de 56 de ani, pasageri în același autoturism, au suferit leziuni corporale ușoare și au fost transportați la spital.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul de 45 de ani și 0,00 pentru tânărul de 25 de ani.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul de 45 de ani ar fi intervenit la locul producerii accidentului și ar fi modificat poziția autovehiculului.
Ulterior, față de acesta a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului și modificarea sau ștergerea urmelor accidentului.
Cercetările sunt continuate.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News