Eveniment
FOTO: Şoferul care a provocat ACCIDENT de 8 Martie în centrul oraşului Alba Iulia era sub influenţa alcoolului. S-a ales cu dosar penal
Şoferul care a produs accidentul de marţi, din Piaţa Ion I.C. Brătianu din Alba Iulia, în urma căruia patru maşini au fost avariate, se afla sub influenţa alcoolului. Acesta s-a prezentat la Poliţie pentru soluţionarea evenimentului rutier, iar oamenii legii au constatat că avea 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că i-au deshis dosar penal.
Şoferul a vrut să scoată maşina, un autoturism Volkswagen, cu spatele dintr-o parcare din zona Ion. I.C. Brătianu şi nu ar observat un Smart care circula pe stradă şi al cărui şofer, încercând să evite impactul, a lovit alte două maşini. AICI, detalii.
Potrivit IPJ Alba, marţi, 8 martie, la ora 13.56, la sediul Poliţiei Municipiului Alba Iulia s-a prezentat M.C.O., de 53 de ani, din Alba Iulia, pentru soluţionarea unui accident rutier, soldat cu pagube materiale, produs pe strada Olteniei din Alba Iulia.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că M.C.O. nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea unei manevre de mers înapoi şi a intrat în coliziune cu un autoturism ce circula regulamentar.
În urma testării conducătorilor auto, cu aparatul etilotest, pentru M.C.O. a rezultat valoarea de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Alba Iulia unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de şoferul vinovat de producerea accidentului, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News