Actualitate
ȘOMAJUL din Alba Iulia și județul Alba: Cele mai multe persoane fără loc de muncă au vârste cuprinse între 40 și 50 de ani
În Alba Iulia, la fel ca în județul Alba, cea mai mare dificultate de integrare pe piața muncii o au persoanele cu vârste cuprinse între 40 și 50 de ani, categorie în care se încadrează aproximativ o treime dintre șomeri. Imediat următoare este categoria persoanelor cu vârste cuprinse între 30 și 40 de ani, cu un procent de aproximativ 23%. Aceasta este prima concluzie ce rezultă din datele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă pe luna aprilie din acest an, iar, procentual, situația este similară cu cea din aceeași lună a anului trecut. Situația este similară cu cea națională, din care reiese că cel mai ridicat procent dintre șomeri sunt cuprinși în aceeași categorie de vârstă.
În ceea ce privește tinerii sub 25 de ani, la nivel național, aproape 25% dintre șomeri sunt persoane din această categorie de vârstă, în timp ce în Alba Iulia și județul Alba procentul acestora oscilează în jurul celui de 10%.
Aproape 30% dintre șomeri au vârste cuprinse între 40 și 50 de ani, iar 23% dintre aceștia au vârste cuprinse între 30 și 40 de ani. O altă categorie de vârstă cu un procent ridicat de șomaj în Alba Iulia și județul Alba este cea a persoanelor de peste 55 de ani, mai precis 16%.
Cei mai puțini șomeri înregistrați în județul Alba și municipiul Alba Iulia sunt în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 25 și 30 de ani, doar 9%, procent urmat de cel al tinerilor sub 25 de ani, care ajung la 10%.
Acestea procente reprezintă cifrele oficiale transmise de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM). Situația este afectată și de faptul că multe persoane fără loc de muncă nu se înregistrează în bazele de date ale AJOFM și nu figurează ca șomeri sau persoane în căutarea unui loc de muncă, numărul real al acestora fiind mult mai mare.
Iată o situație detaliată a numărului de șomeri din județul Alba și municipiul Alba Iulia, pe categorii de vârstă, în luna aprilie 2014, comparativ cu aprilie 2013:
Total șomeri – Aprilie 2014 – Total județul Alba – 13.187; Municipiul Alba Iulia – 1.449
Aprilie 2013 – Total județul Alba – 14.488; Municipiul Alba Iulia – 1.532
Până la 25 de ani – Aprilie 2014 – Total județul Alba – 1.344 (527 femei și 817 bărbați); Municipiul Alba Iulia – 137 (63 femei și 74 bărbați);
Aprilie 2013 – Total județul Alba – 1.445 (570 femei și 875 bărbați); Municipiul Alba Iulia – 157 (79 femei și 78 bărbați)
Între 25 și 30 de ani – Aprilie 2014 – Total județul Alba – 1.208 (501 femei și 707 bărbați); Municipiul Alba Iulia – 152 (86 femei și 66 bărbați);
Aprilie 2013 – Total județul Alba – 1.246 (538 femei și 708 bărbați); Municipiul Alba Iulia – 161 (91 femei și 70 bărbați)
Între 30 și 40 de ani – Aprilie 2014 – Total județul Alba – 3.024 (1.400 femei și 1.624 bărbați); Municipiul Alba Iulia – 334 (191 femei și 143 bărbați);
Aprilie 2013 – Total județul Alba – 3.425 (1.630 femei și 1.795 bărbați); Municipiul Alba Iulia – 369 (197 femei și 172 bărbați)
Între 40 și 50 de ani – Aprilie 2014 – Total județul Alba – 3.694 (1.747 femei și 1.9477 bărbați); Municipiul Alba Iulia – 353 (210 femei și 143 bărbați);
Aprilie 2013 – Total județul Alba – 4.163 (2.028 femei și 2.135 bărbați); Municipiul Alba Iulia – 381 (211 femei și 170 bărbați)
Între 50 și 55 de ani – Aprilie 2014 – Total județul Alba – 1.816 (871 femei și 945 bărbați); Municipiul Alba Iulia – 240 (136 femei și 104 bărbați);
Aprilie 2013 – Total județul Alba – 2.046 (991 femei și 1.055 bărbați); Municipiul Alba Iulia – 235 (135 femei și 100 bărbați)
Peste 55 de ani – Aprilie 2014 – Total județul Alba – 2.101 (832 femei și 1.269 bărbați); Municipiul Alba Iulia – 233 (107 femei și 126 bărbați);
Aprilie 2013 – Total județul Alba – 2.163 (838 femei și 1.325 bărbați); Municipiul Alba Iulia – 229 (86 femei și 143 bărbați)
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
copy
miercuri, 07.05.2014 at 08:06
Unde sunt locurile de munca promise de guvern?