SONDAJ: 53% români nu ar merge la vot, la alegerile europarlamentare. În cazul unui referendum, 68% ar fi de acord cu proiectul minier Roşia Montană
Rezultatele sondajului realizat de Sociopol arată că, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlamentul European, 39% din cei care s-ar prezenta la urne ar vota cu PSD, 20% cu PNL şi 17% cu PDL. Pe următoarele locuri s-ar clasa PP-DD cu 7%, UDMR cu 6%, Mişcarea Populară şi PRM cu câte 3%, PC - 2%, alţii 3%.
Dintre respondenţi, 53% susţin că nu vor merge să îşi exercite dreptul constituţional, faţă de 35% care ar merge la vot sau 12% care nu ar fi în ţară.
În ceea ce priveşte opinia acestora privind proiectul de la Roşia Montană, 68% au răspuns că acesta ar trebui să fie promovat de autorităţi, iar 32% susţin că autorităţile ar trebui să se opună. Un procent de 87% au auzit despre acest proiect, potrivit rezultatelor sondajului. De asemenea, 73% cred că proiectul va fi promovat de autorităţi, iar 27% sunt de părere că acestea se vor opune.
Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1.079 de persoane.
Precizăm că preşedintele Traian Băsescu a lansat ideea organizării unui referendum pentru proiectul Roşia Montană simultan cu europarlamentarele, declarând, luni, că este în continuare un susţinător al mineritului. Traian Băsescu susţine că promovarea prin lege a exploatării de la Roşia Montană este o dovadă de "laşitate" a Guvernului. Potrivit preşedintelui, trebuie deschis un dialog cu societatea pe tema proiectului exploatării de la Roşia Montană, iar el nu exclude posibilitatea de a convoca un referendum naţional pe această temă, simultan cu alegerile pentru Parlamentul European din 2014.
Citește și: Politiciens d’Alba dans le Parlement Européen? Ce candidați ar putea avea PDL, PNL și PSD pentru europarlamentarele din mai
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (2)