Alba24 vă readuce în atenţie sondajul periodic cu care v-a obişnuit, pentru a putea vedea efectul protestelor despre care reprezentanții Puterii consideră că sunt mai mult jocuri de stradă ale Opoziției, decât un rezultat al nemulțumirii poporului, efectul demisiei cabinetului Emil Boc  și al formării unui nou Guvern, efectul ultimelor evenimente din politica locală și al manifestațiilor de stradă care s-au desfășurat mai mult sau mai puțin zgomotos în mai multe orașe din județul Alba.

Publicitate

În această nouă etapă, am introdus încă o rubrică, deoarece, pe surse, precum din și câteva declarații publice, deținem informații despre două posibile candidaturi la Senat. Astfel, pe colegiul de la Alba Iulia se vor bate, pentru un loc în Senat, Alexandru Pereş – în prezent senator PDL şi Florin Roman - PNL. Pe măsură ce vom afla și alte nume de candidați, le vom adăuga în sondajele viitoare.  Aici poți vedea rezultatele sondajului realizat în perioada august -septembrie 2011.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Rezultate partiale Sondaj Alba24. Voturi înregistrate în primele 5 zile

După ce, în primele 7 zile, Mircea Hava (PDL) a condus cu mai bine de 7 procente, ultimele trei zile au răsturnat scorul. În data de 8.02.2012, la ora 24.00, rezultatele parțiale ale sondajului, după 10 zile, îl plasează pe contracandidatul lui Hava, Călin Potor pe prima poziție în sondaj.

Chiar dacă Potor are doar un procent în fața actualului primar al municipiului Alba Iulia, este pentru prima dată când acest lucru se întâmplă, în toate cele trei sesiuni ale sondajului Alba24.

Această schimbare de scor a avut loc în ciuda faptului că, exact în această perioadă, Consiliul Local al municipiului Alba Iulia a bugetat, pentru 2012, sume importante pentru investiții în infrastructură și evenimente culturale destinate dezvoltării turistice a localității.

Publicitate

La Consiliul Județean, Ion Dumitrel continuă să conducă în sondaj, chiar dacă la o diferență foarte mică față de contracandidatul său, actualul deputat, Teodor Atanasiu, care în urmă cu 6 zile se afla la o distanță de 4 procente față de candidatul PDL.

Rezultate parțiale sondaj Alba24 după 10 zile

Fără surprize sau modificări spectaculoase este sondajul pentru posibilii candidați la Senat pe colegiul Alba Iulia, Alexandru Pereș și Florin Roman, unde cel de-al doilea continuă să conducă detașat.

Una dintre explicații ar fi faptul că Roman, de mai bine de un an, este foarte de activ în comunitățile de pe internet și nu numai și s-a remarcat printr-un mesaj extrem de agresiv la adresa liderilor care dețin puterea politică și administrativă în județul Alba.

Publicitate

În schimb, de cealaltă parte, senatorul Pereș, chiar dacă statisticile arată că a fost cel mai activ parlamentar de Alba (funcția de vicepreședinte al Senatului contribuind la acest lucru), are un deficit de comunicare, prezență slabă în declarații politice și conferințe de presă, atitudine pasivă la atacurile Opoziției, deși este purtător de cuvânt al organizației.

Practic,  numărul de voturi acordate la această secțiune pare mai mult o reflexie a votului politic pe care cetățeanul îl dă unei competiții între  partide, decât un vot al notorietății și aprecierii posibililor candidați. Pentru că Alexandru Pereș a fost ales de patru ori în Parlament, are 16 ani vechime în funcții de deputat sau senator, în timp ce Florin Roman are doar doi ani de când imaginea sa a crescut, în principal datorită criticilor sistematice făcute la adresa autorităților locale și lansării unui proiect de promovare a municipiului Alba Iulia, care, deși are șanse de reușită mici, a reușit să stârnească un val de patriotism local și evident, notorietate.

Publicitate

Vă prezentăm rezultatul sondajelor de acum. Până miercuri, 8 februarie 2012, ora 24.00 s-au înregistrat 2.956 de voturi.  Mai sunt 20 de zile până la finalizarea cercetării.

[poll id="24"]

[poll id="25"]

[poll id="26"]

Revenim cu precizarea foarte importantă că acest sondaj nu este unul făcut pe baze statistice, pe un eşantion reprezentativ sau pe baza unei metodologii ştiinţifice. Este pur şi simplu un sondaj în rândurile celor aproape 4.000 de cititori Alba24 care ne citesc în fiecare zi.
Vă invităm să votaţi aşa cum aţi face-o în ziua alegerilor.