În ultimele săptămâni, pe scena politică din judeţul Alba au avut loc mişcări de forţă majoră. Pe tabla de şah a partidelor au apărut noi pioni dispuşi să câştige electoratul la următoarele alegeri, s-au făcut alianţe, iar persoane cu vechime în partid au anunţat că nu vor mai intra în cursă pentru scrutinul din vară. Toate acestea ne determină să resetăm contoarele sondajului de opinie lansat pe Alba24, pentru a reintroduce noi candidaţi care vor fi supuşi votului cititorilor noştri sau pentru a fi scoși cei care au renunțat la lupta electorală.

Publicitate

După ce, săptămânile trecute, PNŢCD Alba a rămas fără candidatul Radu Vieru la Primăria Alba Iulia, marți, grupul fidel lui Victor Ciorbea condus de Iuliu Hada a semnat un protocol de alianţă cu USL şi vine chiar şi cu candidaţi la CJ Alba şi CL Alba Iulia.

Tot marți, primarul Mugurel Sârbu a anunţat că nu va mai candida la Primăria Sebeş în vară, deoarece s-a săturat să fie atacat şi jignit, asta după ce, cu doar câteva zile înainte, senatorul Nicolae Dobra a anunţat că vrea să câştige fotoliul de primar al Sebeşului pe listele UNPR Alba. Ioan Homoștean Milaciu și-a anunțat și el candidatura ca independent la Primăria Alba Iulia, iar, după ce Cornel Comșa  a anunțat că probabil va candida la Primăria Alba Iulia, PP-DD  a scos la bătaie un alt reprezentant.

Publicitate

Ţinând cont de recentele mişcări politice din Alba, anunţăm oprirea sondajului lansat în urmă cu două săptămâni, relansându-l totodată cu noii candidați.

În timpul sondajului a fost constatată o tentativă de fraudare. Utilizatorul cu numele de scenă "URBEA MEA" a votat de 380 de ori, utilizând trei prox-iuri din afara României. A fost contactat pe Facebook şi a confirmat frauda. Utilizatorul respectiv este membrul unui partid din Opoziție care se declară împotriva furtului și hoției. Rugăm liderii partidelor să își urecheze "hoțomanii" din organizație, măcar până trec alegerile.

Publicitate

Între timp, vă prezentăm rezultatele sondajului Alba24 până la data de 24.04.2012, cu mențiunea că voturile repetate de pe adrese fictive din afara țării cu IP-uri dinamice au fost eliminate. În total s-au înregistrat , în perioada 10.04.2012- 24.04.2012, un număr de 8.095 voturi.

La partide:

- USL deţine 46%

- PDL deţine 33%

- Altul deţine 7%

- PP-DD deţine 6%

- PNŢCD deţine 5%

- UNPR deţine 2%

- UDMR deţine 1%

La Consiliul Judeţean Alba

- Teodor Atanasiu (USL) - 45%

- Ion Dumitrel (PDL) - 45%

- Iuliu Hada (PNŢCD) - 6%

- Cornel Suciu (UNPR) - 3%

La Primăria Alba Iulia

- Călin Potor (USL) - 42%

- Mircea Hava (PDL) - 41%

- Radu Vieru (PNTCD) - 8%

- Vasile Crişan (UNPR) - 3%

La Primăria Sebeş

- Alexandru Dăncilă (USL) - 46%

- Dorin Nistor (PDL) - 36%

- Mugurel Sârbu (independent) - 18%

La Primăria Blaj

- Claudiu Nicuşan (USL) - 51%

- Gheorghe Rotar (PDL) - 49%

La Primăria Aiud

- Horaţiu Josan (USL) - 60%

- Oana Badea (PDL) - 40%

La Primăria Cugir

- Adrian Teban (USL) - 62%

- Camelia Dumitrean (PDL) - 38%

La Primăria Abrud

- Dorin Leah (USL) - 57%

- Tiberiu Raţiu (PDL) - 43%

La Primăria Cîmpeni

- Călin Andreş (USL) - 63%

- Dorel Corcheş (PDL) - 37%

La Primăria Zlatna

- Emil Nistor (USL) - 57%

- Silviu Ponoran (PDL) - 43%

Am resetat contoarele, am eliminat candidații retrași și am introdus noi candidaţi. Puteți să votați pentru primarul pe care vi-l doriți.

Publicitate

[poll id="45"]

[poll id="39"]

[poll id="40"]

[poll id="42"]

[poll id="41"]

[poll id="43"]

[poll id="46"]

[poll id="47"]

[poll id="44"]

[poll id="38"]