Educație
SONDAJ: Balul Bobocilor 2022 la Colegiul Militar din Alba Iulia. Votează-ți favoriții pentru titlul Miss și Mister Popularitate
Zeii Olimpului coboară pentru câteva ore în sala de festivități a Colegiului Național Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia. Este vorba despre Balul Bobocilor 2022 al instituției militare de învățământ.
Timp de câteva ore, 6 perechi de boboci vor lupta pentru titlurile de Miss și Mister Boboc 2022. Evenimentul va avea loc vineri, 11 noiembrie, de la ora 18.00.
Până atunci, alba24.ro va invită să vă votați favoriții pentru titlul de Miss și Mister Alba24.ro, pe sondajul de mai jos.
De pe o singură adresă de IP se poate vota o singură dată, chiar dacă pe adresa respectivă sunt mai mulți utilizatori, cum este de exemplu cazul instituțiilor publice și al unor companii. În această situație, puteți vota de pe telefon, dezactivând wifi, cu ajutorul datelor mobile.
Perechea nr. 1: Lorena Dincă şi Bogdan Stanciu
„Eu Lorena mă numesc
Iar pe toți îi înveselesc
La instrucție nu sunt prima
Și nu mă descurc cu rima
Dar încerc pe cât se poate
Să le îndeplinesc pe toate”. – Lorena Dincă
„În Târgu Mureș m-am născut
Și de mic eu m-am văzut
Uniforma s-o cinstesc
Și cu ea să mă mândresc.
Nici la carte nu mă joc
Eu învăț, nu stau pe loc
Nici la glume nu stau rău
N-oi fi eu vreun nătărău
Iar la mate eu sunt brici
N-oi fi eu vreun măscărici”. – Bogdan Stanciu
Perechea nr. 2: Daria Drăghia şi Ilie Petrușel
„Daria Drăghia eu mă numesc
Și vreau să vă povestesc:
Din Banatul de la munte
Am venit cu planuri multe
Sunt isteață și ambițioasă,
Cu multe visuri în față,
Vreau să ajung ofițer, după multă muncă, sper.
Cu talent voi reuși,
Miss Boboc voi deveni”. – Daria Drăghia
„Din Albac eu am venit
Militar am devenit
Concurez pe locul unu
Nu mă întrece niciunu
Lupt să fiu Mister Boboc
Face-ți-mi un pic de loc
Să mă votați vă provoc”. – Ilie Petrușel
Perechea nr. 3: Oana Furdui şi David Mureșan
„Eu Oana mă numesc,
Și mult îmi place să dansez!
În timp ce privesc la lună,
Cu o carte în mână,
Stelele se-nghesuiesc
Să vadă cât strălucesc!
Îmbrăcată la veston,
Bocanci negri, uniform
Tricolorul îmi veghează,
Drumul lung, cu a sa rază”. – Oana Furdui
„Mă numesc David Mureșan, am 15 ani și vin din Satu Mare. Mi-am dorit foarte mult să intru la acest colegiu deoarece îmi place ordinea și disciplina. Mă consider o persoană puternică, pregătită pentru noul drum pe care l-am ales. Îmi place să cânt și în timpul liber îmi mai place să dansez. Am reușit să trec de preselecții și sper că voi reuși să câștig titlul de Mister Boboc”. – David Mureșan
Perechea nr. 4: Maria Dulea şi Dario Cristea
„Numele meu este Maria Alexandra Dulea, am 15 ani și sunt o persoană veselă, sociabilă, creativă și ambițioasă, astfel că orice competiție reprezintă pentru mine o provocare de a-mi testa și a-mi depăși limitele. Prietenii cred despre mine că sunt imprevizibilă, iar eu îmi asum aceasta caracterizare în sensul pozitiv, prin faptul că îmi place să creez surprize plăcute celor dragi”. –Maria Dulea.
„Cristea Dario mă numesc
Sunt boboc și mă mândresc
Am venit cu bucurie
Să-mi fac prieteni pe vecie
Militar am vrut să fiu
Altceva n-am vrut să știu”. – Dario Cristea.
Perechea nr. 5: Ionela Gălușcă și Fineas Lascu
„Mă numesc Ionela Andreea Gălușcă, sunt elevă în clasa a IX-a, iar curajul și perseverența m-au ajutat să-mi îndeplinesc visul de a purta cu mândrie uniforma militară. Hotărâtă, mi-am dorit să țintesc cât mai sus și să urmez un colegiu militar unde respectul și disciplina sunt prioritare”. – Ionela Gălușcă
„Lascu mă numesc
Patria o servesc
Viitor aviator
Să flutur un tricolor
La pian eu știu să cânt
Să compun ce am în gând
Clapele le potrivesc
Cu ele să vă-nveselesc”. – Fineas Lascu
Perechea nr. 6: Tania Damian şi Zsolt Istvan
„Tania Damian mă numesc, sunt elevă în clasa a IX-a E, sunt un Scorpion ambițios, luptător și hotărât, iubesc sportul și totodată competițiile la care am participat de când eram mică. Colegiul militar pentru mine este un vis devenit realitate, iar acest bal reprezintă o oportunitate de a-mi arăta calitățile”. – Tania Damian.
„Varga István – Zsolt mă numesc și din județul Mureș eu sosesc.
La multe competiții naționale sportive am participat,
Titlul de dublu vicecampion național l-am luat.
Uneori pe ringurile de dans ale țării și împotriva partenerei mele am concurat.
Astăzi însă, forțele ni le unim,
Titlul de Miss și Mister ca să-l cucerim”.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Romila Bihuneti Raimond
marți, 08.11.2022 at 08:38
Felicitări Daria Daraghia pentru determinarea cu care lupți pentru viitorul tau și al nostru. cu tineri că tine ar trebui sa ne mândrim. România mai are o șansă cu tineri frumoși că voi. Te cunosc de mică de la părinți tai și mai ales pe ei pentru că ați fost vecini mei și întotdeauna v-am văzut o familie luptătoare.Mult succes
Sena Boroica
vineri, 11.11.2022 at 20:13
votez Daria
Gheorghe
sâmbătă, 12.11.2022 at 21:23
Oana furdui