Eveniment
Sondaj CURS alegeri prezidențiale 2025: George Simion și Crin Antonescu, pe primele locuri. Schimbări după scandalul din USR

Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) a publicat duminică, 13 aprilie, un sondaj care reflectă poziționarea candidaților la alegerile prezidențiale după prima săptămână de campanie electorală.
Sondajul surprinde și impactul primelor scandaluri din campanie. Este vorba despre scandalul din USR după retragerea sprijinului pentru Elena Lasconi și scandalul generat de declarațiile făcute de Victor Ponta despre inundațiile din 2014.
La întrebarea „La alegerile prezidențiale care vor avea loc pe 4 mai (turul 1), dumneavoastră cu ce candidat veți vota?”, românii au răspuns:
- George Simion (AUR) – 26%
- Crin Antonescu (Alianța România Înainte) – 23%
- Nicușor Dan (independent) – 19%
- Victor Ponta (independent) – 16%
- Elena Lasconi (USR) – 8%
- Cristian Terheș (Partidul Național Conservator Român) – 3%
- Altul – 5%
După scandalul susținerii de către USR a lui Nicușor Dan și abandonarea Elenei Lasconi în lupta pentru Cotroceni, primarul Capitalei a crescut doar cu un procent față de sondajul CURS de înaintea începerii campaniei electorale. Pe de altă parte, Elena Lasconi a scăzut de la 12% în primul sondaj, la 8% acum, scrie antena3.ro
La întrebarea „Cine credeți că va intra în turul 2 al alegerilor prezidențiale?”, răspunsurile au fost:
- George Simion (AUR) – 36%
- Crin Antonescu (Alianța România Înainte) – 21%
- Victor Ponta (independent) – 11%
- Nicușor Dan (independent) – 10%
- Elena Lasconi (USR) – 8%
- Altul – 1%
- NȘ/NR – 13%
Cine are cele mai mari șanse în turul 2
La întrebarea „Pentru cine ați vota la alegerile prezidențiale (turul 2) în următoarele scenarii”, cetățenii au răspuns:
- Nicușor Dan (46%) – George Simion (54%)
- Crin Antonescu (52%) – George Simion (48%)
- Nicușor Dan (50%) – Victor Ponta (50%)
- Nicușor Dan (48%) – Crin Antonescu (52%)
sursa: curs.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News