Connect with us
Advertisement

Actualitate

Sondaj INSCOP: Preferaţii românilor care merg la vot pentru prezidenţiale. Iohannis şi Ponta ar strânge peste 60 la sută, fiecare

stampila de vot

Publicat

Potrivit unui sondaj INSCOP, cele mai multe voturi la alegerile prezidenţiale le-ar obşine premierul Victor Ponta și președintele PNL, Klaus Iohannis. Cei doi ocupă primele poziții în clasamentul intenției de vot, la urne urmând să se prezinte, potrivit sondajului, 65,9% din cetățeni.

Se vor prezenta sigur la vot 48,6% dintre români după cum arată datele sondajului, în timp ce 17,3% afirmă că probabil vor merge la vot. În schimb, 6,4% dintre respondenți afirmă că sigur nu se vor prezenta, 7,9% spun că probabil nu se vor prezenta la vot, 15,9% încă nu s-au hotărât și 3,8% nu știu sau nu răspund la această întrebare.

În ceea ce privește propunerile de candidați ai partidelor politice, 66,1% dintre respondenți îl preferă drept candidat din partea Partidului Național Liberal pe Klaus Iohannis, în timp ce Crin Antonescu ar fi preferat de 33,9% dintre respondenți. Victor Ponta conduce în ceea ce privește candidatul preferat din partea Alianței PSD-UNPR-PC cu 62,9% dintre preferințe, comparativ cu Mircea Geoană, care ar fi preferat de 37,1% dintre respondenți.

Raportat la opțiunile celor care declară că vor merge sigur la vot sau probabil vor merge la vot la alegerile prezidențiale (65,9%), Klaus Iohannis ar fi preferat drept candidat al PNL de 67,1% dintre alegători, în timp ce Crin Antonescu de 32,9%. Victor Ponta ar fi preferat drept candidat al Alianței PSD-UNPR-PC de 65,9% dintre cei care merg la vot iar Mircea Geoană — de 34,1%.

În clasamentul opțiunilor de vot (stabilite pe baza unei liste cu variante predefinite) pe primul loc se situează Victor Ponta (Alianța PSD-UNPR-PC) care ar fi votat de 43,6% dintre respondenții care au indicat o opțiune clară de răspuns, fără variantele „altcineva”, „nu sunt hotărât”, „nu voi vota”, „nu știu/nu răspund”. Victor Ponta este urmat de Klaus Iohannis (PNL-PDL) cu 31,2% și Mihai-Răzvan Ungureanu (Forța Civică) cu 9,6% dintre opțiuni. Pe locul al patrulea în intenția de vot se situează Călin Popescu-Tăriceanu (independent) cu 4,5%, urmat de Kelemen Hunor (UDMR) cu 3,5%, Corneliu Vadim Tudor (2,8%), Cristian Diaconescu (PMP) cu 2,6% și Dan Diaconescu (PPDD) cu 2,2%. În schimb, 5,2% din totalul populației alege varianta „altcineva”, 16,2% nu sunt hotărâți, 6,5% nu ar vota, în timp ce 4% nu știu sau nu răspund la această întrebare.

Sondajul arată și că în situația în care duminica viitoare s-ar organiza alegeri prezidențiale pentru turul doi și ar avea de ales între Victor Ponta și Klaus Iohannis, 52,8% dintre respondenți ar vota pentru Victor Ponta în timp ce 47,2% l-ar alege pe Klaus Iohannis. Raportat la populația care declară că se va prezenta la vot (65,9% din eșantion), Victor Ponta ar obține 54,8% în turul doi, în timp ce Klaus Iohannis ar fi votat de 45,2% dintre români.

De asemenea, dacă românii ar avea de ales în turul al doilea al prezidențialelor între Victor Ponta și Mihai-Răzvan Ungureanu, 58,3% dintre respondenți ar vota pentru Victor Ponta, în timp ce 41,7% l-ar alege pe Mihai-Răzvan Ungureanu. Raportat la populația care declară că se va prezenta la vot (65,9% din eșantion), Victor Ponta ar obține în turul al doilea — 62,6%, în timp ce Mihai-Răzvan Ungureanu ar fi votat de 37,4%.

Într-o finală Victor Ponta — Crin Antonescu, 60,7% dintre respondenți ar vota cu primul, în timp ce 39,3% cu al doilea. Raportat la populația care declară că se va prezenta la vot (65,9% din eșantion), Victor Ponta ar obține în turul doi al prezidențialelor 64,3%, în timp ce Crin Antonescu ar fi votat de 35,7%. Dacă românii ar avea de ales între Victor Ponta și Cătălin Predoiu, 66,7% dintre respondenți au declarat că l-ar vota pe Victor Ponta în timp ce 33,3% l-ar alege pe Cătălin Predoiu. Raportat la populația care declară că se va prezenta la vot (65,9% din eșantion), Victor Ponta ar obține în turul doi al prezidențialelor 67,9%, în timp ce Cătălin Predoiu ar fi votat de 32,1%.

Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri prezidențiale pentru turul doi și ar avea de ales între Victor Ponta și Cristian Diaconescu, 67,5% dintre respondenți ar vota pentru Victor Ponta în timp ce 32,5% l-ar alege pe Cristian Diaconescu. Raportat la populația care declară că se va prezenta la vot (65,9% din eșantion), Victor Ponta ar obține în turul doi 68,5%, în timp ce Cristian Diaconescu ar fi votat de 31,5%.

Directorul INSCOP, Remus Ștefureac, afirmă că datele sondajului sugerează că nehotărâții și cei care vin la vot doar la alegerile prezidențiale vor fi miza principală a bătăliei prezidențiale.

Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului „Adevărul” în perioada 1-6 iulie. Volumul eșantionului a fost de 1.055 persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 3%, la un grad de încredere de 95%, eșantionul fiind de tip multistratificat, probabilistic.

Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenților. Chestionarele au fost aplicate în 38 de județe și municipiul București, într-un total de 75 de localități (orașe mari, medii și mici, comune, sate). Eșantionul a fost validat pe baza datelor oficiale ale Recensământului populației din 2011.

sursa: agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement