PSD este prima alegere a românilor, în ceea ce privește intenția de vot pentru alegeri parlamentare. Mai exact, dacă duminica viitoare ar fi alegeri parlamentare, PSD ar fi prima opțiune a votanților, cel puțin asta rezultă dintr-un sondaj realizat de INSCOP, la cererea news.ro.

Publicitate

PSD se află pe primul loc, însă pe locul al doilea este partidul condus de George Simion, AUR, iar pe locul III, PNL.

Sondajul a fost realizat în perioada 23 octombrie - 2 noiembrie 2023.

A fost realizat pe un eșantion de 1100 de persoane prin metoda interviului prin chestionar, iar eroare maximă admisă este de +/-3 la sută la un grad de încredere de 95%.

Sondajul a fost realizat și comparativ cu luna septembrie a anului 2023, tot pe același subiect.

Rezultatele sondajului

Dacă mâine ar avea loc alegeri parlamentare 29, 5 la sută dintre cei care au participat la sondaj ar vota cu PSD. Pe locul 2 se află AUR cu 20.2, pe locul al III-lea, PNL cu 18,4, iar pe locul al patrulea USR cu 14,1.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Aproape de a atinge punctul de intrare în parlament este partidul din care face parte senatoarea Diana Șoșoacă, SOS România, 4,3 la sută.