Nivelul de trai din România i-a determinat pe oameni să recunoască faptul că în viața de zi cu zi se confruntă cu probleme financiare. Potrivit unui sondaj realizat de IRES, în luna octombrie, un singur român dintr-o sută are absolut tot ce își poate dori din punct de vedere material.

Publicitate

Pe lângă acest caz, mai sunt opt care spun ca trăiesc bine, iar restul recunosc că „reușesc să mă descurc" și „abia îmi ajung banii".

Realizat pe un eșantion de 1.256 de persoane, cu o marjă de eroare de 2,8%, sondajul arată că austeritatea și condițiile economice dificile au afectat puternic veniturile romanilor și nivelul lor de trai.

Un procent de 46% dintre respondenți sunt convinși că abia le ajung banii, 26% spun că reușesc să se descurce, iar 18% nu își pot acoperi strictul necesar din veniturile realizate.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Și cum nu le pot avea pe toate, în urma sondajului a reieșit că la capitolul „La ce au renunțat", 69% dintre participanții la sondaj spun că la îmbrăcăminte, 33% la carburanți, 50% la vacanțe, 44% la mâncare și 31% la medicamente.

Când vremurile erau cât de cât mai roz și românii aveau bani, şi-au cumpărat mașini, în proporție de 19%, și-au renovat locuința, 17%, au achiziționat electrocasnice, 14% și o casă, 7%.

Spiritul antreprenorial s-a manifestat numai la 1% dintre locuitori, care au cumpărat un teren sau spațiu comercial.

În ceea ce privește împrumuturile românilor, 35% au recunoscut ca au făcut în viața lor și un împrumut. Banca este principalul creditor al românilor, astfel că 23% dintre categoria celor care s-a împrumutat au credite. Alte împrumuturi se fac în familie - 37%, sau prieteni – 53%.

Publicitate

Și pentru că trăim vremuri grele, dintre respondenți, doar 24% spun că reușesc să facă economii.

sursa: ziare.com