Soprana Alexandra Anușcă, originară din Blaj, va susține, în premieră, un recital la Ateneul Român.

Evenimentul va avea loc marți, 15 noiembrie, de la ora 19.00, la Sala mică a Ateneului Român, în cadrul „Stagiunii de marți seara”, organizată de Filarmonica George Enescu din București.

Publicitate

Alexandra Anușcă, membră a Academiei corale a Operei de Stat din Viena, este capul de afiș al concertului de la Ateneul Român, unde va interpreta arii din cele mai cunoscute opere.

Într-un interviu acordat Radio Blaj, Alexandra Anușcă vorbește despre ceea ce înseamnă pentru ea acest concert la Ateneul Român:

„Este primul concert pe care îl susțin la Ateneul Român. Este o instituție fantastică, în care concertează cei mai mari artiști români și nu numai, iar eu mă bucur enorm că am fost invitată să susțin un recital aici și e un pas frumos pentru orice artist, mai ales pentru unul tânăr.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Concertul va conține arii și duete din opere, operete și music-hall-uri, e un mix din toate, am ales repertoriul meu preferat, tot ce cânt e cu sufltet și fiecare piesă aleasă o voi cânta cu foarte mult drag și cu multe emoții.”

Alexandra Anușcă - foto: Radio Blaj

În cadrul concertului de la Ateneul Român, Alexandra Anușcă va fi acompaniată la pian de Andreiana Roșca-Geamănă, care i-a fost profesor în facultate, iar invitat special va fi baritonul Cristian Ruja, coleg de facultate cu soprana din Blaj.

Despre Alexandra Anușcă

Născută la Blaj, Alexandra a început formarea la Liceul de Muzică Sigismund Toduță din Cluj, a continuat cu Universitatea Națională de Muzică București, după care traseul său academic a evoluat în zona internațională.

Publicitate

A urmat masterul la Conservatorul Regal din Birmingham și a fost bursier Weingarten la Academia de Muzică Franz Liszt din Budapesta, unde a studiat la clasa celebrei Evei Marton.

Este deținătoarea premiilor Steve Elliot și Ashelyan Opera oferite de Conservatorul Regal din Birmingham și absolventă a British Youth Opera Company.

A interpretat roluri ca Pamina din Flautul fermecat de W. A. Mozart, Susanna din Nunta lui Figaro de W. A. Mozart, sau Adina din Elixirul dragostei de G. Donizetti și a evoluat în concerte pe scene din Germania, Elveția, Marea Britanie și România.