Connect with us
Advertisement

Actualitate

Sorin Bumb, deputat de Alba: “În anul Centenarului, PSD scoate din circulație un tren mai vechi ca Unirea”

Publicat

Deputatul PNL de Alba Sorin Bumb atrage atenţia asupra scoaterii din circulaţie a aproape 100 de trenuri, printre care şi “Cugireana”, ce asigura naveta persoanelor între Teiuş şi Cugir.

“Peste tot, in lumea civilizata, treenul este preferat ca mijloc de transport atât de navetiștii care îl folosesc să ajungă la locul de muncă, cât și de autorități care investesc permanent în extinderea rețelelor de cale ferată. Nu și în România condusă de PSD!

Începând cu 1 Martie a.c., CFR Călători, companie administrată de Ministerul PSD al Transporturilor, va scoate din circulație aproape 100 de trenuri de călători, din toată țara. Nu face excepție nici județul Alba, unde unul dintre trenurile care va înceta să mai circule este un tren cu o vechime de mai mult de 100 de ani. Mă refer la vestitul tren “Cugireana”, care circula pe relația Teiuş – Cugir, încă din anul 1906.

În vremurile de maximă dezvoltare a fabricii de armament de la Cugir, acest tren deservea zilnic circa 7.000 de navetiști, pe care îi transporta în 14-15 vagoane supraetajate. Astăzi, trenul ajunge să fie scos din circulație pentru că abia reușește să mai adune vreo 10 călători. Nu din cauza faptului ca fabrica din Cugir nu ar mai exista, sau pentru că forța de munca nu ar mai face naveta spre Cugir. Cugirul, în special prin grija administrației locale și județene, a reușit să își reformeze și să își dezvolte industria locală, ajungând să fie un fanion la nivel național prin prezența unor firme mari, de rezonanță internațională, în care lucrează mii de oameni. Cauza lipsei de călători pe acest tren este infrastructura CFR Călători și serviciile oferite de această companie, care au ajuns să semene cu cele din 1906 și împing navetiștii spre transportul rutier!

În loc să vină cu o strategie de dezvoltare a sectorului feroviar, care să asigure transportul oamenilor către locul de muncă, pe distanțe scurte și medii, în condiții de siguranță, rapiditate și confort, șefii PSD de la transporturi se mulțumesc doar să constate că nu sunt călători și să scoată trenuri din circulație. Navetiștii sunt forțați astfel să se arunce în jungla de pe șosele, pentru a ajunge la locul de muncă, sporind aglomerația de pe drumuri și supunându-se în fiecare zi riscului tot mai mare de a deveni victime ale accidentelor rutiere tot mai frecvente. Totul din cauza faptului că guvernul PSD nu e în stare sa dezvolte nici măcar rețeaua rutieră, dacă tot o scoate din uz pe cea feroviară. Ce să mai vorbim de poluarea suplimentară pe care o generează transportul rutier a zeci de mii de angajați, de câte două ori pe zi, în condițiile în care România tocmai este penalizată de UE pentru calitatea foarte rea a aerului pe care îl respiră cetățenii săi.

Fac apel de aici, de la Tribuna Parlamentului, la Guvernul PSD, să vină cu soluții pentru dezvoltarea transportului feroviar, nu doar să constate că nu sunt călători. Nu pot să nu mă gândesc cu groază la ce va urma după scoaterea din circulație a trenurilor? Mintea îngustă a unora să pregătească oare un scenariu asemănător celui din zona Apusenilor, unde, după ce Mocănița, trenul care zeci de ani a fost cel mai important mijloc de transport în comun, a fost trasă pe dreapta, cineva s-a gândit că n-ar strica să dea și liniile de cale ferată la fier vechi, că tot stau degeaba?

Domnilor, dacă nu sunteți în stare să administrați aceste active, măcar pregătiți un pachet legislativ și financiar care să permită administrațiilor județene și locale să preia administrarea și dezvoltarea lor!”, a transmis Sorin Bumb, deputat PNL de Alba, într-o declaraţie politică prezentată în Parlament.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement