Actualitate
Sorin Bumb, PNL Alba: Ce condiții trebuie să îndeplinească stingătoarele auto pentru ca șoferii să nu mai primească amenzi
Într-un comunicat de presă, deputatul PNL de Alba, Sorin Ioan Bumb, informează cetățenii despre condițiile necesare pe care stingătoarele auto trebuie să le îndeplinească pentru ca șoferii să nu mai primească amenzi.
”Una dintre condițiile obligatorii pentru a conduce legal o mașină, pe drumurile publice, este ca aceasta să fie dotată cu stingător de incendii.
Nu este însă necesară doar lipsa acestui accesoriu din dotarea mașinii pentru a primi o amendă. Folosirea unui stingător neconform sau expirat are aceleași urmări. Cum magazinele sunt pline de numeroase tipuri de stingătoare, iar valabilitatea și garanția acestora variază de la un producător la altul, este ușor ca orice cumpărător bine intenționat să fie indus în eroare.
Tocmai pentru ca cetățenii să fie corect informații și pentru a evita situația în care aceștia pot cumpăra un stingător și apoi pot primi și amendă pentru că stingătorul nu este conform sau nu este valabil decât în anumite condiții, am cerut un punct de vedere oficial Ministerului de Interne, solicitând inclusiv clarificarea anumitor termeni prevăzuți de lege, dar care pot fi interpretați diferit de cetățeanul de rând sau de agentul constatator.
Astfel, în răspunsul oficial, primit recent de la Ministerul de Interne, se specifică că stingătorul auto poate fi de tip P1 (cu pulbere B,C) sau de tip SM2 (cu spumă) sau de tip AP2 (pe bază de apă). La stingătoarele pe bază de apă și la cele pe bază de spumă trebuie să se țină cont de faptul că acestea pot îngheța pe timpul iernii.
Pe eticheta stingătoarelor certificate trebuie să se regăsească următoarele informații: agentul de stingere – iar la stingătoarele pe bază de apă identificarea și procentajul de aditivi, numărul sau referința referitoare la certificarea stingătorului, codul de model utilizat de producător, domeniul de temperatură de utilizare, referința la standardul European SR EN 3-7:2004.
În ceea ce privește termenul de garanție și perioada de valabilitate, în cazul de față ne interesează perioada de valabilitate a stingătorului, iar răspunsul Ministerului precizează clar că stingătorul cu o valabilitate de 3 sau 5 ani nu trebuie verificat anual decât dacă acest lucru se menționează pe etichetă. În acest caz, verificarea trebuie făcută de o firmă autorizată.
De asemenea, conform legii, stingătoarele auto trebuie verificate anual și după prima reîncărcare. Reîncărcarea lor se face în următoarele cazuri: după prima utilizare, la expirarea perioadei de valabilitate acordate de producător, la cel mult 3 ani de la ultima reîncărcare, sau ori de câte ori se constată scăderea masei încărcăturii sub toleranța de umplere, în cazul stingătoarelor cu CO2, halon sau agent curat.
Conform aceluiași răspuns al Ministerului de Interne, polițistul rutier verifică prin inspecție vizuală atât existența stingătorului de incendiu cât și conformitatea acestuia cu cerințele stabilite de legislația națională” a declarat Sorin Bumb.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News