Actualitate
Sorin Bumb: Primăriile pot exploata până la 2.000 de metri cubi de agregate minerale pentru înlăturarea efectelor calamităților
Senatul a adoptat luni o serie de prevederi care dau dreptul administrațiilor locale să intervină mult mai ușor pentru eliminarea efectelor calamităților, permițându-le să exploateze, în situații de urgență, până la 2.000 de metri cubi de agregate minerale, fără a mai avea nevoie de permis de exploatare.
Astfel, în cazul producerii unor fenomene naturale extreme, precum viiturile, care distrug drumuri, poduri, obiective economice sau gospodării ale cetățenilor, administrațiile locale vor putea exploata direct agregate minerale din albiile râurilor pentru refacerea acestor obiective în limita a 2.000 de metri cubi.
Până acum legislația era foarte greoaie și alambicată, fiind necesare permise și avize emise atât de autoritățile de gospodărire a apelor cât și de autoritățile care gestionează activitățile miniere, ceea ce făcea ca, în majoritatea cazurilor, proiectele de refacere să se blocheze în birocrație și hârtii.
Prin modificările adoptate ieri am armonizat prevederile Legii Minelor și pe cele ale Legii Apelor, creând astfel cadrul legal necesar pentru intervenția rapidă și promptă a autorităților în vederea eliminării efectelor calamităților și a refacerii infrastructurii și obiectivelor afectate. Se elimină astfel situațiile în care, chiar și la mai bine de un an de la evenimente de acest fel, reparațiile întârzie din cauză că se împiedică în birocrație.
Legea a fost transmisă la Camera Deputaților pentru votul final, unde sper să fie cât mai repede discutată și adoptată.
Sorin Ioan Bumb,
Senator PNL de Alba
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News