Eveniment
Sorin Bumb și-a dat demisia din funcția de senator PNL de Alba. Preia postul de la ANRE

Senatorul PNL de Alba Sorin Bumb și-a anunțat, luni, demisia din funcție, începând cu data de 1 mai. A fost ales în Comitetul de reglementare al ANRE.
Senatul a luat act, luni, de demisia senatorului PNL. De asemenea, a vacantat locul de senator ales în Circumscripţia electorală nr.1 Alba.
„Vă mulţumesc pentru colaborarea extraordinară pe care am avut-o în acest mandat şi vreau să-mi anunţ demisia din Senat începând cu 1 mai 2023.
Vă mulţumesc mult şi vom colabora în continuare.

Am fost ales în Comitetul de reglementare al ANRE începând cu 23 aprilie şi sper să reuşim împreună cu echipa nouă care a fost aleasă la ANRE să facem tot ceea ce se poate pentru ca piaţa de energie să fie reglementată corect în favoarea consumatorilor casnici şi a agenţilor economici”, a spus Sorin Bumb de la tribuna Senatului.
Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului a decis, pe 19 aprilie, ca Sorin Bumb să ocupe funcţia de membru în Comitetul de reglementare al al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei. Tot atunci, Parlamentul i-a mai numit pe preşedintele ANRE, George Niculescu, pe vicepreşedintele Autorităţii, Gabriel Andronache, şi pe Cornelia Sulger – membru, potrivit Agerpres.
Pe lista pentru Senat a PNL Alba, următorul este Claudiu Răcuci. Acesta a confirmat, anterior, pentru Alba24, că va accepta funcția de senator și va avea la dispoziție o lună pentru a renunța la cea de secretar de stat de la Ministerul Dezvoltării. Claudiu Răcuci a mai reprezentat județul Alba în Parlament. Acesta a fost deputat PNL în perioada 2016 – 2020.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
vasi
luni, 24.04.2023 at 19:57
Acolo ii banuu
pilu
luni, 24.04.2023 at 21:12
PNL-ul ăsta numai elefanţi mai are de oferit.Parcă văd peste câtva timp ce năzbâtii mai puie şi ăştia.
Circul
miercuri, 26.04.2023 at 09:31
Mai era unul care se voia ministru !