Connect with us
Advertisement

Eveniment

Soț și soție, REȚINUȚI de Poliția Alba pentru înșelăciune cu telefoane mobile. Prejudiciu de 3000 de euro

Publicat

Un bărbat și o femeie din Timișoara, soț și soție, au fost reținuți de Poliția Alba, după ce au fost prinși în flagrant, în timp ce primeau telefoane mobile contractate în baza unor documente false. Cei doi vor fi cercetați pentru tentativă de înșelăciune și fals material în înscrisuri oficiale. Procurorii au dispus continuarea anchetei sub control judiciar.

Potrivit IPJ Alba, vineri, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, față un bărbat de 32 de ani și față de o femeie de 30 de ani, soți, din municipiul Timișoara, care sunt bănuiți de săvârșirea unor infracțiuni de tentativă de înșelăciune și fals material în înscrisuri oficiale, fapte săvârșire în legătură cu achiziționarea unor telefoane mobile.

În luna ianuarie, cei doi ar fi contactat, telefonic, reprezentantul unei societăți comerciale din Alba Iulia, specializată în vânzarea de servicii de telefonie mobilă, prezentându-se ca fiind administratorii unor societăți comerciale și solicitând încheierea unor contracte care presupuneau inclusiv primirea, cu titlu gratuit, a două telefoane mobile cu o valoare totală de aproximativ 3.000 de euro.

Din cercetări a rezultat că aceștia ar fi transmis, prin email, copii ale unor documente de identitate false precum și copii ale unor documente de constituire ale societăților comerciale pe care pretindeau că le reprezintă.

Reprezentantul societății din Alba Iulia a avut suspiciuni în legătură cu datele comunicate, astfel că a sesizat poliția, iar vineri, 31 ianuarie, polițiștii de investigare a criminalității economice, sprijiniți de polițiștii de la acțiuni speciale, au organizat, pe raza municipiului Arad, în locul în care se solicitase livrarea coletului, o acțiune de prindere în flagrant.

Ulterior, la domiciliul din municipiul Timișoara al celor doi soți a fost desfășurată o percheziție, ocazie cu care au fost găsite și ridicate mai multe telefoane mobile, înscrisuri, documente, laptopuri precum și ștampile în legătură cu care există suspiciunea că ar fi fost folosite în activitatea infracțională.

Cei doi soți au fost conduși la Inspectoratul de Poliție Județean Alba și au fost reținuți, pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior au fost prezentați în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, care au dispus cercetarea lor sub măsura preventivă a controlului judiciar.

La realizarea flagrantului și a percheziției, polițiștii din Alba au fost sprijiniți de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș precum și de polițiști din cadrul Direcției pentru Operațiuni Speciale din Inspectoratul General al Poliței Române.  

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement