Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Spania va trata COVID-19 ca o gripă, de luni. Testarea și izolarea nu mai sunt obligatorii

Publicat

Spania va trata o infecţie cu coronavirus ca pe o boală asemănătoare gripei, începând de luni, informează Agerpres, care citează agenţia DPA.

Persoanele care se infectează cu coronavirus şi dezvoltă doar simptome uşoare sau sunt asimptomatice pot continua să ducă o viaţă normală. Nici efectuarea unui test, nici izolarea la domiciliu nu mai sunt obligatorii.

Doar persoanele expuse riscului vor continua să fie vizate de cerinţele anterioare. Printre acestea se numără cele cu vârsta de peste 60 de ani şi cele imunodeficiente, precum femeile însărcinate şi personalul sanitar.

Aceasta înseamnă că singura măsură rămasă pentru stoparea răspândirii coronavirusului în majoritatea regiunilor este purtarea obligatorie a măştilor de protecţie în spaţiile publice închise, precum şi în mijloacele de transport în comun, inclusiv în avioane.

În Galicia, sunt în continuare în vigoare prezentarea dovezii vaccinării, a testării negative sau a recuperării după COVID-19 la intrarea în spitale şi în cămine de bătrâni, la fel ca şi limitarea numărului de persoane aflate la o masă în restaurante.

Dar chiar şi la aceste restricţii urmează să se renunţe pe 9 aprilie.

Situaţia epidemiologică din Spania, deosebit de afectată la începutul pandemiei de coronavirus, s-a atenuat considerabil.

Rata de incidenţă pe şapte zile înregistrată vineri a fost de 227 la 100.000 de locuitori, doar 3,6% din toate paturile de spital fiind ocupate de pacienţi cu COVID-19.

Aproape 85% din populaţie este considerată vaccinată, 51% primind în plus o doză de rapel (booster).

Spania a fost una dintre cele mai afectate țări, numărând aproape 11,5 milioane de cazuri de coronavirus și 102.392 de morți asociate bolii.

Virusul a fost confirmat în Spania în data de 31 ianuarie 2020, când un turist german a fost testat pozitiv în insulele Canare.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax