Connect with us
Advertisement

Eveniment

Spectacol aniversar la Alba Iulia: 11 ani de reconstituire istorică cu dacii și romanii. Lupte, dansuri și gladiatori

Publicat

Garda Apulum, unul dintre cele mai de succes proiecte din Alba Iulia care atrage anual mii de turiști, împlinește 11 ani de activitate. 

Este vorba despre trupele de voluntari care dau viață legiunii romane, dacilor, nimfelor dansatoare și gladiatorilor din perioadă romană a orașului. 

Voluntarii trupelor Legiunea XIII Gemina, Ludus Apulensis, Lupii Apovlonvlvi și Magna Nemesis vor fi prezenți sâmbătă, 4 noiembrie, de la ora 13.00, în fața Porții a IV-a pentru o ediție specială.

Este vorba despre o ediție aniversară la 11 ani de reconstituire istorică.

Proiectul a debutat în Alba Iulia la 26 octombrie 2012, când, sub coordonarea Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, Legiunea XIII Gemina „s-a întors acasă”, în vechiul castru Apulum.

Alături de ea și-a făcut apariția și trupa de gladiatori, Ludus Apulensis, pentru ca un an mai târziu, lor să li se alăture și războinicii daci din Apoulon, dar și nimfele romane.

Astăzi, Garda Apulum, devenită un brand al orașului Alba Iulia, se poate lăuda cu susținerea a sute de reprezentații de reconstituire istorică antică, majoritatea în Cetatea Bastionară Alba Carolina, în cadrul tradiționalului  spectacol de vineri din timpul sezonului turistic, dar și a festivalului roman, un alt eveniment care umple anual Cetatea.

De asemenea reenactorii albaiulieni au promovat patrimoniul antic local în cadrul  a zeci de evenimente la care au participat, atât în țară, cât și în străinătate.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement