Eveniment
Spectacol baschetbalistic la Alba Iulia. CSU s-a impus categoric în fața Olimpiei Brașov
CS Universitatea s-a impus, sâmbătă, la Alba Iulia, în fața a peste 200 de suporteri și a ajuns astfel la opt victorii din nouă posibile. Echipa albaiuliană a reușit să facă din nou spectacol, iar publicul prezent la meci încântător.
Formația din Alba Iulia a reușit să se impună, sâmbătă, cu scorul de 85-56 (pe sferturi 19-14, 25-13, 15-14 și 26-15) și a reușit să rămână pe poziția secundă în Divizia A la baschet feminin. După prima repriză, CS Universitatea conducea pe tabela de marcaj cu 44-27, iar, în primul sfert, vreme de cinci minute, brașovencele au reușit să marcheze doar două puncte. În ultimele două sferturi, echipa din Alba Iulia s-a distanțat și mai clar pe tabelă.
La meciul Universității au asistat și primarul Mircea Hava, președintele Consiliului Județean, Ion Dumitrel, viceprimarul Ioan Bogățan, subprefectul Raul Tudorașcu, aceștia fiind însoțiți, în tribună, de rectorul Universității, Moise Achim.
CS Universitatea are galerie, Unirea Alba Iulia, nu!
CS Universitatea s-a bucurat la jocul de sâmbătă de o galerie formată din aproximativ 20 de spectatori, care și-au încurajat frenetic favoritele. Micuța, dar inimoasa galerie a reușit să conducă echipa spre victorie.
Marcatoarele echipei noastre au fost, la meciul cu Olimpia Brașov, următoarele: Katya Abramzon 25, Nadia Parker 21, Breanna Salley 18, Taneisha Harrison 11, Eniko Tarța 6, Oana Precup 2, Luminița Manta 2.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
abbilbal
duminică, 13.11.2011 at 03:04
Sincere felicitări.