Actualitate
Spectacol în pauza Finalei Cupei Mondiale din 2026, similar celui de la Super Bowl, introdus de FIFA
Spectacol în pauza Finalei Cupei Mondiale din 2026, similar celui de la Super Bowl, introdus de FIFA.
Show-ul va fi produs de FIFA în colaborare cu Global Citizen, un grup de advocacy cunoscut pentru organizarea de evenimente de divertisment care susțin lupta împotriva foametei la nivel global, relatează publicația goal.com, citată de Digi24.
Campionatul Mondial 2026 va avea loc în Mexic, Statele Unite și Canada.
Spectacol în pauza Finalei Cupei Mondiale: parteneriat pe 4 ani
Parteneriatul dintre FIFA și Global Citizen este unul pe patru ani, iar finala din 2026 va marca primul eveniment major planificat de cele două organizații, menționează sursa citată.
Președintele FIFA, Gianni Infantino, a declarat pentru Variety, legat de ceea ce presupune acest spectacol în pauza Finalei Cupei Mondiale din 2026:
„Misiunea FIFA este de a dezvolta fotbalul la nivel global și de a avea un impact pozitiv asupra societății.
Prin acest parteneriat, FIFA și Global Citizen vor uni lumea sportului și a divertismentului pentru a contribui activ la o lume mai bună.
Ne angajăm să desfășurăm activități comune care vor promova accesul la fotbal și implicarea fanilor, sprijinind astfel schimbările pozitive în comunitățile locale”
Următoarea ediție a Campionatului Mondial, cea din 2026, va avea loc în trei țări: Canada, Mexic și Statele Unite ale Americii.
Finala, care va beneficia de spectacolul inspirat de Super Bowl, va avea loc pe Stadionul New York New Jersey, duminică, 19 iulie 2026. În vara anului 2025, FIFA va organiza Cupa Mondială a Cluburilor, tot în America.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News