Connect with us
Advertisement

Actualitate

Spitalul din Alba Iulia va pregăti medici rezidenți de la centrul universitar Cluj-Napoca. A fost acreditat de minister

Publicat

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia a fost inclus, de către Ministerul Sănătății, pe lista unităților nou acreditate, care vor putea pregăti medici rezidenți, transmit reprezentanții unității medicale. SJU Alba Iulia va primi medici rezidenți de la centrul universitar Cluj-Napoca.

Specialitățile din cadrul SJU Alba Iulia care au fost acreditate sunt: Anestezie și terapie intensive, Boli infecțioase, Cardiologie, Chirurgie generală, Gastroenterologie, Medicină de urgență, Medicină fizică și de reabilitare, Medicină internă, Neonatologie, Neurologie, Obstetrică-ginecologie, Oncologie medicală, Ortopedie și traumatologie, Otorinolaringologie, Pediatrie și Psihiatrie.

Potrivit noilor reglementări, rezidențiatul poate fi desfășurat și în spitale județene, militare sau private, spre deosebire de anii trecuți când putea fi urmat doar în centre universitare. 

Reprezentanții SJU Alba Iulia au vizat atragerea și formarea profesională a medicilor rezidenți, iar astfel au depus documentația pentru atestare. În vederea acreditării s-a ținut cont de mai multe criterii, precum dispunerea de dotări necesare pentru acordarea asistenței medicale de specialitate a pacienților cu patologii diverse, iar SJU Alba Iulia deține aparatură și echipamente performante datorită finanțării asigurate de Consiliul Județean Alba. Un alt aspect a vizat existența responsabililor de formare, a îndrumătorilor de rezidențiat, iar la SJU Alba Iulia profesează medici cu experiență profesională, care beneficiază de pregătire continuă, în țară și străinătate.

Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia este subordonat Consiliului Județean Alba și asigură servicii medicale (preventive, curative şi de recuperare). Unitatea sanitară funcționează după principiile prevăzute în Legea nr. 95/2006 cu modificările şi completările ulterioare. SJU Alba Iulia este unitatea sanitară cea mai complexă a județului care funcționează din anul 1973 și asigură asistență medicală pentru peste 65.000 de locuitori ai municipiului, dar și pentru cei circa 340.000 din județ.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement