Administrație
Spitalul Județean Alba are certificat ISO și continuă investițiile necesare pentru acreditare. CJ Alba va aloca 10.000.000 de lei în 2013
Spitalul Județean Alba se află în plin proces de acreditare, iar, în demersurile unității medicale de a ridica standardele privind calitatea serviciilor oferite, conducerea instituției adaugă în fiecare lună noi realizări la portofoliul de investiții. Încă un pas făcut în acest scop a fost dobândirea certificatului ISO pentru spitalul albaiulian. Printre investiţiile viitoare se află amenajarea unui heliport, pe terenul Liceului Militar.
Conducerea Spitalului Județean Alba a anunțat în conferință de presă că unitatea medicală a dobândit certificatul ISO, obligatoriu în procedura de acreditare. Totuşi, până la atingerea dezideratului propus mai este mult de muncă și mulți bani de investit, dar Consiliul Județean, în administrarea căruia se află spitalul, asigură că și anul următor vor fi direcționați aproximativ 100 de miliarde lei vechi în acest sens.
Până atunci însă, spitalul se laudă cu o nouă secție de oncologie, de ATI, un aparat RMN și lifturi noi, indispensabile pentru pacienți și personal.
„În sfârșit avem lifturi noi, două vor fi puse în funcțiune săptămâna asta. Am creat un program de așa natură încât să nu fim puși în imposibilitatea de a transporta pacienții. Cred că de mâine liftul de personal va funcționa și sperăm ca de săptămâna viitoare toate lifturile să fie date în folosință. Pentru achiziția celor 4 lifturi, Consiliul Județean ne-a finanțat în acest caz cu suma de 597.000 de lei”, a precizat managerul spitalului, Nicoleta Coșarcă.
Spitalul Județean Alba are certificat ISO
„În ceea ce privește implementarea ISO în cadrul spitalului, până acum am avut implementat ISO doar pe partea de laborator și radiologie, dar pentru acreditarea spitalului, care va fi în 2013, spre sfârșitul anului, avem nevoie de acest certificat ISO pe întreg spitalul. Acest certificat l-am dobândit în urmă cu două săptămâni, cu efortul întregii echipe a comitetului director și șefilor de secție”, a declarat directorul economic, Diana Mârza.
Heliport la dispoziția spitalului, amenajat pe terenul Liceului Militar
„Am demarat procedurile pentru amenajarea unui heliport. De asemenea, în cursul anului viitor, sperăm să obținem fonduri de la CJ Alba pentru reparația curții interioare în care va fi construit și un chiosc alimentar, este foarte important pentru acreditare și acesta. Sunt foarte multe puncte pe care trebuie să le atingem și o să le atingem. Heliportul costă 200.000 de lei cu totul, cu balidaj, cu poartă automată între noi și Liceul Militar. Am încheiat un protocol la nivel național cu liceul, el ne asigură terenul și noi plătim investiția” a completat directorul economic.
Consiliul Judeţean Alba va investi 100 de miliarde lei vechi, în 2013
„Vom continua investițiile și în anul viitor. Avem multe de făcut, RMN-ul în sfârșit îl avem, am spus și în vară că planurile noastre sunt acelea de a investi în primul rând în resursa umană și infrastructură. Avem multe de făcut, trebuie adus aici și ambulatoriul, trebuie modernizată și urgența, va trebui să găsim o soluție pentru secția de psihiatrie. Asta e prioritară pentru anul viitor, dar începem să mișcăm lucrurile, după cum știți am cumpărat și spațiul Proiect Alba, iar asta ne va ajuta. Va trebui să continuăm dotările, și la contagioase, și psihiatrie, și la recuperări, pentru că trebuie să le găsim un loc pentru că acolo, lângă Catedrală, toate spațiile vor trebui mutate. Cred că 100 de miliarde de lei vechi va trebui să punem la dispoziția spitalului”, a declarat Ion Dumitrel.
Primarul Mircea Hava pune la dispoziția medicilor noi locuințe sociale
Primarul Mircea Hava a anunțat la rândul său, recent, că intenționează să sprijine dezvoltarea Spitalului Județean Alba. Acesta a declarat că-și va îndrepta atenția spre modernizarea secției de urgențe și acordarea de locuințe sociale medicilor care doresc să vină la Alba Iulia. Mai mult, primarul a explicat că discută cu CJ Alba privind încheierea unui contract de colaborare, astfel încât să poată asigura finanțarea:
„Pentru medicii care vin, mai avem o rezervă de locuințe sociale pe care le putem oferi. Ca să putem investi va trebui să semnăm un protocol cu Consiliul Județean care este proprietar, ca să putem investi și noi bani. Investițiile noastre nu sunt mari, echipamente pentru SMURD, dar vrem să ne implicăm mai mult, iar pentru asta trebuie să fim asociați” a declarat Mircea Hava.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News