Connect with us
Publicitate

Actualitate

Sportiva Ana Rodean de la CS Unirea Alba Iulia, locul 19 și record personal la Campionatele Europene de Atletism de la Berlin

Publicat

Sportiva Ana Rodean, legitimată la Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia, a obținut locul 19 și cel mai bun timp personal, la Campionatele Europene de Atletism de la Berlin, la proba de 20 de kilometri marș, în condițiile în care în ultimele luni nu s-a putut antrena la parametrii normali din cauza unei accidentări.

Campionatele Europene de Atletism de la Berlin s-au desfășurat în perioada 7-12 august, iar Ana Rodean a concurat sâmbătă la proba de 20 de kilometri marș.

„A fost o cursă foarte bună, mă așteptam să merg bine, dar nu chiar cu timpul pe care l-am scos. Pregătirea, cel puțin în ultima lună, a decurs conform planificării, deci foarte bine. Perioada de primăvară a fost mai grea pentru că am fost accidentată, iar trei luni nu m-am putut antrena la capacitatea maximă. În ultima lună totul a decurs bine”, a spus Ana Rodean.

Proba a fost una atipică deoarece startul a fost întârziat cu aproape două ore din cauza unor scurgeri de gaze pe traseu, iar astfel sportivele au fost nevoite să se încălzească timp de trei ore.

”Ana a dovedit încă o dată că a ajuns la o maturitate sportivă deosebită și a făcut față cu brio acestei provocări, reușind să-și îmbunătățească recordul personal în mod destul de consistent, cu 28 de secunde, ceea ce pentru o sportivă de 34 de ani este un lucru extraordinar. De obicei la vârstă asta nu se mai progresează. Eu spun că în cazul ei mai este loc de progres având în vedere că a fost un an destul de dificil din punct de vedere al sănătății, s-a confruntat cu o accidentare la genunchi”, a spus antrenorul Anei Rodean, profesorul Gabriel Avram.

Mărșăluitoarea din Alba Iulia terminat proba după o oră, 33 de minute și 38 de secunde, după o cursă foarte bună inclusiv din punct de vedere tactic.

”Îi felicit pe Ana Rodean și pe Gabriel Avram pentru că sâmbătă au scris istorie pentru județul Alba, dar și pentru România, având în vedere că dintre cei 36 de sportivi români prezenți la Berlin, doar doi, între care și Ana, au reușit să-și îmbunătățească propriii timpi. Să nu uităm că timpul reușit de Ana (1:33:39) este cu mai bine de două minute sub baremul pentru calificarea la jocurilor olimpice, ceea ce nu este puțin lucru și atestă încă o dată certa valoare pe care o are”, a spus directorul Clubului Sportiv Unirea Alba Iulia, Corneliu Mureșan.

Secția de atletism a Clubului Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia a ajuns una de referință în România, având de la înființare și până în prezent, peste 40 de participări la competiții mondiale și europene, inclusiv jocuri olimpice, dar și peste 300 de medalii la campionatele naționale. Cele mai bune performanțe au fost obținute la proba de marș, iar cele mai performante sportive sunt Norica Câmpean, Ana Maria Groza și Ana Rodean.

Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia, înființat 1974 și aflat în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului, are șapte secții: atletism, haltere, box, powerlifting, judo, orientare și tenis de masă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate